România a urcat opt poziții în Bloomberg Misery Index, un clasament care măsoară randamentul economiei pe baza datelor legate de inflație, prețuri și șomaj. Potrivit specialiștilor americani, cea mai mare problemă pentru țara noastră, dar și pentru statele din zonă, este reprezentantă de inflație.
Revista Bloomberg a publicat Misery Index, un instrument menit să clasifice economiile lumii în funcție de evoluțiile inflației, ale șomajului și ale prețurilor. Potrivit analiștilor, cel mai mare pericol pentru economiile naționale este reprezentant de creșterea prețurilor și nu de șomaj, așa cum a fost în anii anteriori.
Venezuela rămâne, pentru al treilea an consecutiv, liderul detașat în clasamentul riscului de sărăcie și este urmată, la o distanță notabilă, de Africa de Sud și Argentina. Pozițiile următoare sunt ocupate de țări europene. Grecia se află pe locul patru, Turcia pe locul cinci, Spania pe sașe iar Ucraina ocupă poziția cu numărul șapte.
Iar specialiștii atrag atenția că țările din Europa de est se apropie tot mai mult de fruntea clasamentului. Polonia este una dintre țările care se confruntă cu probleme serioase atunci când vine vorba de inflație iar România, Estonia și Slovacia sunt și ele printre țările care au pierdut poziții importante atunci când vine vorba despre “economii nefericite,” scriu jurnaliștii de la Bloomberg.
În cazul României, specialiștii atrag atenția nu asupra inflației, ci asupra creșterilor de prețuri.
Și tocmai creșterile de prețuri au atras și atenția specialiștilor de la Banca Națională. Majorarea prețurilor la carburanți, alimente și gaze naturale vor împinge inflația spre 3,5% pe finalul anului în curs, avertizau experții BNR.
În ceea ce privește economiile aflate în cele mai bune condiții, analiștii de la Bloomberg, au plasat Thailanda pe primul loc, dar în mare parte asta se datorează modului în care este calculată rata șomajului. Economiile din Singapore, Elveția și Japonia sunt și ele pe drumul cel bun, potrivit datelor Bloomberg.