Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 1,99% după şapte zile de stagnare, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Naţională a României (BNR), transmite News.ro.
Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.
Vineri, 26 ianuarie, indicatorul a scăzut la 1,97%, nivel la care a stagnat şapte zile.
Indicele Robor la 6 luni a crescut miercuri la 2,27%, după ce a crescut şi marţi la 2,26%.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.