Carmen Dan: Informaţiile privind scăderea salariilor poliţiştilor sunt false. Cel mai mic venit, peste 3.000 lei

Vocea.biz / 07.02.2018
Carmen Dan: Informaţiile privind scăderea salariilor poliţiştilor sunt false. Cel mai mic venit, peste 3.000 lei

Informaţiile privind scăderea salariilor poliţiştilor nu sunt reale, a susţinut, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan, arătând că cel mai mic venit în Poliţia Română este de cel puţin 3.000 de lei şi că 28.000 de angajaţi beneficiază de majorare cu 10% a sporurilor de risc şi solicitare neuropsihică pentru poliţiştii de la acţiuni speciale, criminalişti şi cei care fac cercetare la faţa locului. De asemenea, aceasta a spus că Poliţia Română are la dispoziţie maximum două săptămâni ca să prezinte soluţii pentru programul de lucru al poliţiştilor, susţinând că informaţiile apărute în spaţiul public conform cărora poliţiştii ar urma să lucreze doar în intervalul 8.00 – 16.00 sunt false.

Ministrul Carmen Dan a susţinut o conferinţă de presă pe tema salariilor în sectorul public şi privat, după aplicarea Legii salarizării unitare şi a trecerii contribuţiilor la angajat.

“În Ministerul Afacerilor Interne sunt 151.000 de funcţii, fiind ocupate 127.000. Din acestea, 80.000 sunt pentru funcţionari publici cu statut special, dar sunt ocupate 68.000. Cel mai mic salariu, pentru agenţii debutanţi, a crescut în 2017 cu 29,3%. Acum, acest salariu este de 1.776 de lei. La acest salariu, se adaugă, în medie, 990 de lei norma de hrană, 250 de lei norma de echipament. Rezultă că venitul minim net este de cel puţin 3.000 de lei”, a spus Carmen Dan, citată de News.ro.

Ea a mai susţinut că 28.000 de poliţişti beneficiază de majorare a sporurilor de risc şi solicitare neuropsihică cu 10 la sută pentru poliţiştii de la acţiuni speciale, criminalişti şi pentru cei care fac cercetare la faţa locului, urmând ca aceste creşteri să se vadă la salariile din luna martie.

Astfel, începând din luna februarie 2018, 3.000 de poliţişti beneficiază pentru prima dată de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 10%, respectiv poliţiştii din cadrul structurilor de acţiuni speciale, criminaliştii, cei care îndeplinesc atribuţii în domeniul pirotehnic şi cei care desfăşurau activităţi de cercetare la faţa locului prin utilizarea câinilor de serviciu. Pentru alţi 25.000 de poliţişti judiciari, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost majorat de la 5% la 10%, iar aproximativ 1.200 de poliţişti care asigură paza, escortarea şi supravegherea persoanelor reţinute sau arestate preventiv va primi o indemnizaţie pentru pază şi supraveghere de 5% pentru timpul efectiv prestat în aceste condiţii, a susţinut Carmen Dan.

“Precizez că în acest an se vor menţine şi toate celelalte sporuri, indemnizaţii şi drepturi de echipament şi hrană pentru personalul MAI şi se va plăti în continuare majorarea de 75% pentru orele lucrate în week-end sau de sărbători legale. Atunci când orele astfel lucrate nu pot fi compensate cu timp liber corespunzător în intervalul prevăzut de reglementările legale, orele se plătesc în cuantum de 175%”, a mai spus Carmen Dan.

Ministrul a afirmat că venitul net al agenţilor de poliţie ajunge până la 5.000 de lei în cazul agenţilor cu vechime de peste 25 de ani şi care ocupă funcţii cu indemnizaţie de comandă cum sunt şefii de post. “Aici se impune o observaţie: evident că există o diferenţă de salarizare între agenţi şi ofiţeri şi între ofiţerii cu funcţii de execuţie şi cei cu funcţie de comandă. La fel şi între gradele inferioare şi cele superioare. Este firesc, pentru că sistemul de funcţii din domeniul de apărare, ordine publică şi securitate naţională este unul piramidal”, a explicat Carmen Dan.

Ea a mai afirmat că “există încă percepţia că în minister sunt salarii foarte mari”, precizând că în Inspectoratul General al Poliţiei Române sunt 15 chestori, în Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră sunt şapte, iar în Aparatul Central al Ministerului sunt patru. De asemenea, la pompieri şi jandarmerie sunt trei generali. Astfel, în total în MAI sunt 38 de chestori şi generali.

Referitor la sporul de 40%, Carmen Dan a explicat că el nu a fost tăiat, fiindcă a fost acordat temporar până în decembrie 2017 şi, deci, nu mai există bază legală pentru acordarea lui. Ea a precizat că aproximativ 8.000 de poliţişti care stăteau acasă, dar ar fi putut fi chemaţi la muncă au beneficiat de acest spor, din totalul de 127.000 de angajaţi ai ministerului. Carmen Dan a mai spus că acest spor nu a fost introdus prin legea salarizării, ci pintr-un amendament în Parlament şi că interpretarea încetării de drept a aplicării acestui spor ca fiind o tăiere a salariilor, cauzată de aplicarea legii salarizării, este de fapt o manipulare

Ministrul de Interne a spus că, aşa cum este firesc, poliţiştii lucrează în ture pentru a asigura serviciul permanent şi că, în unele situaţii, intervenţii majore, poliţiştii sunt chemaţi din timpul liber. Cu toate acestea, spune ministrul, în perioada în care s-a acordat acest spor de 40 la sută poliţiştii au fost mai motivaţi să stea acasă decât să meargă la serviciu.

“Precizez că în acest an, se vor menţine şi toate celelalte sporuri, indemnizaţii şi drepturi de echipament şi hrană pentru personalul MAI şi se va plăti în continuare majorarea de 75% pentru orele lucrate în week-end sau de sărbători legale. Atunci când orele astfel lucrate nu pot fi compensate cu timp liber corespunzător în intervalul prevăzut de reglementările legale, orele se plătesc în cuantum de 175%”, a mai spus Carmen Dan.

Astfel, rămân în continuare valabile şi alte sporuri şi majorări precum sporul de 25% pentru munca de noapte, raportat la orele lucrate, sporuri pentru condiţii grele de muncă – 10% raportat la orele lucrate, sporul pentru condiţii vătămătoare – până la 15% raportat la orele lucrate, spor de izolare – până la 20% pentru aceia care îşi desfăşoară activitatea în zone greu accesibile (cum ar fi cei din Delta Dunării, de pe linia de frontieră sau din zona montană), spor pentru operaţiuni periculoase – de la 16 la 50% raportat la orele lucrate, de care beneficiază cei care intervin la situaţii de urgenţă, zone calamitate, prime şi indemnizaţii ale personalului aeronautic pentru zona de IGAV şi paramedici SMURD, drepturi specifice personalului din marină şi scafandrilor – până la 50% din timpul efectiv lucrat, indemnizaţia de instalare/mutare care ajunge până la două solde, majorare pentru activitatea în domeniul fondurilor europene – până la 50% şi sporul pentru lucrări şi misiuni speciale – până la 50%
“Referitor la acest ultim spor, în ceea ce mă priveşte, am reevaluat modul de acordare al acestuia, ocazie cu care 50 de indicatori destinaţi conducerii ministerului au fost redistribuiţi către angajaţi cu funcţii de execuţie din zona operativă a Poliţiei, Jandarmeriei şi Poliţiei de Frontieră. Am solicitat ca această reevaluare să se facă şi în structurile din teritoriu, iar acest lucru se va face sub supravegherea inspectorului general”, a precizat ministrul de Interne.

Referitor la voucherele de vacanţă, Carmen Dan a spus că anul acesta au fost alocate sumele necesare în buget, dar, pentru că există reguli de protecţie a  datelor cu caracter personal şi a celor instituţionale cu privire la personalul din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, este necesară o adaptare a legislaţiei. Atfel, în Senat este o propunere legislativă pentru ca acest personal să primească o contravaloare a  voucherului de vacanţă de 1.450 de lei, ca decontare a cheltuielilor pentru concediile de odihnă în reţeaua naţională de turism.

De asemenea, Carmen Dan a spus că Poliţia Română are la dispoziţie maximum două săptămâni ca să prezinte soluţii pentru programul de lucru al poliţiştilor, susţinând că informaţiile apărute în spaţiul public conform cărora poliţiştii ar urma să lucreze doar în intervalul 8.00 – 16.00 sunt false.

“Acest tip de informaţii, generalizate la nivelul unei întregi categorii profesionale, nu sunt reale şi este necesar să fie clarificate. Au fost transmise în spaţiul public mesaje iresponsabile conform cărora poliţiştii vor lucra numai în intervalul 8-16, în afara acestui program cetăţenii neavând siguranţa pe care Poliţia Română este obligată să o asigure”, a spus Carmen Dan.

Citește și...