OMV Petrom, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a raportat în prima parte a anului un profit net de 1,28 miliarde lei, cu 6% mai mare faţă de primul semestru din 2017, în timp ce vânzările au urcat tot cu 6%, la 9,85 miliarde lei, potrivit raportului transmis joi.
De altfel, oprirea timp de şase săptămâni a răfinăriei Petrobrazi a afectectat rezultatele Petrom, titrează News.ro.
”Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale din primele şase luni ale acestui an a ajuns la 1,7 miliarde lei, stabil faţă de valoarea din primul semestru din 2017, segmentul Upstream având cea mai mare contribuţie. Revizia de şase săptămâni a rafinăriei a afectat rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale al Downstream Oil cu aproximativ 150 milioane lei. În plus, revizia generală a condus la profituri nerealizate de aproximativ 260 milioane lei la nivel de grup, care sunt eliminate în linia consolidare. Acest efect va fi reversat până la finalul anului în curs, pe măsură ce ţiţeiul depozitat va fi procesat, iar stocurile de ţiţei vor reveni la valori normale”, arată raportul companiei.
În prima parte a acestui an, compania a plătit dividende de 1,1 miliarde lei.
”Valoarea vânzărilor consolidate de 9,85 miliarde lei în perioada ianuarie-iunie 2018 a crescut cu 6% comparativ cu ianuarie-iunie 2017, susţinută de preţurile mai mari la ţiţei şi gaze naturale, precum şi de volumele mai mari de electricitate vândute, elemente care au contrabalansat volumele mai mici de produse petroliere şi gaze naturale vândute, precum şi preţurile de vânzare mai scăzute la electricitate. Vânzările Downstream Oil au reprezentat 75% din totalul vânzărilor consolidate, vânzările Downstream Gas au reprezentat 22%, iar cele din Upstream 3% (vânzările din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul grupului, nu către terţi)”, arată societatea.
De asemenea, investiţiile în valoare de 2,1 miliarde lei în primele şase luni ale anului au fost semnificativ mai mari comparativ cu 913 milioane lei în perioada similară a anului trecut, în special datorită creşterii nivelului de foraj sonde de dezvoltare şi explorare şi lucrări intensificate în proiecte de infrastructură în segmentul Upstream, în timp ce creşterea investiţiilor în segmentul Downstream Oil a fost legată de revizia generală a rafinăriei şi de proiectul de creştere Policombustibili.
Investiţiile din Upstream în perioada analizată au fost de 1,44 miliarde lei, comparativ cu 797 milioane lei în perioada ianuarie-iunie 2017. Investiţiile din Downstream au fost în valoare de 661 milioane lei, faţă de 115 milioane lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.
OMV Petrom este cel mai mare grup petrolier integrat din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane bep în 2017. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW.
Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 787 benzinării, la sfârşitul lui martie 2018, sub două branduri, OMV şi Petrom. OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom.
Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra. OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 25,5 miliarde de euro plătiţi sub formă de taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2017.