Teodorovici: România nu mai trebuie să aibă acea dependenţă de UE

Vocea.biz / 13.04.2018
Teodorovici: România nu mai trebuie să aibă acea dependenţă de UE

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, susţine că România nu se află în situaţia de a fi afectată de o criză economică. În acelaşi timp, Teodorovici spune că România trebuie să atragă investitori şi să îşi reducă dependenţa de Uniunea Europeană.

Teodorovici nu crede că va urma o criză financiară, dar spune că este important ca România să-şi consolideze economia şi să reducă dependenţa faţă de UE, conform News.ro.

”Eu în 2009 am spus că acea criză am creat-o noi, ca ţară. Nu eram în situaţia de a fi aşa afectaţi la nivel economic dacă nu ar fi fost luate măsurile acelea stupide, de tăieri de venituri şi nu numai. Eu nu cred că România e într-o astfel de situaţie, nu cred că urmează o astfel de situaţie. Că, la nivel internaţional, pot apărea variaţii, este inevitabil. Ideea e ca noi, ca economie, să ne consolidăm, să dăm drumul cu adevărat la investiţii publice şi să atragem investiţii private, astfel încât România să nu mai aibă acea dependenţă de spaţiul Uniunii Europene”, a spus ministrul, la Antena 3.

Reacţia vine după ce economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, a afirmat miercuri, că România are al doilea cel mai mare deficit de cont curent din UE, după Marea Britanie, iar, după ieşirea acesteia din UE, va fi cel mai expus stat european în cazul declanşării unei crize internaţionale.

Citește și...