Indicele Robor la 3 luni a scăzut la 2,07%

Vocea.biz / 12.04.2018
Indicele Robor la 3 luni a scăzut la 2,07%

Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 2,07%, potrivit datelor publicate joi de Banca Naţională a României (BNR), transmite News.ro.

Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Miercuri, indicele a stagnat la 2,09%.

Totodată, indicele Robor la 6 luni a stagnat joi la 2,42%. Miercuri, indicele a crescut de la 2,41% la 2,42%.

Banca Naţională a României (BNR) a decis, miercuri 4 aprilie, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,25% pe an.

Tags:
Citește și...