Politica fiscală restrictivă ar putea conduce la încetinirea creşterii economice la 4,4% în 2018 şi la 3,6% în 2019, în timp ce conflictul dintre ramurile executivă şi cea legislativă a guvernului pe de o parte şi cea judiciară pe cealaltă parte s-ar putea intensifica, potrivit unui raport publicat miercuri de UniCredit Bank.
Două conflicte potenţiale cu instituţiile europene ar putea domina al doilea trimestru al anului 2018, unul de natură judiciară şi al doilea de natură fiscală, cele două fiind conectate, potrivit UniCredit Bank.
”Conflictul dintre ramurile executivă şi cea legislativă a guvernului pe de o parte şi cea judiciară pe cealaltă parte s-ar putea intensifica. Coaliţia de guvernare încearcă să implementeze unele modificări ale legilor justiţiei care au atras critici. Atât timp cât preşedintele Klaus Iohannis se opune acestor modificări, una din puţinele soluţii ale majorităţii aflate la guvernare ar fi suspendarea preşedintelui. O astfel de iniţiativă este probabil că ar eşua, deoarece domnul Iohannis are susţinerea oficialilor europeni şi americani, în timp ce majoritatea votanţilor l-ar putea sprijini într-un referendum”, se arată în raport.
Al doilea conflict posibil este legat de politica fiscală laxă şi de riscul ca deficitele bugetare să depăşească 3% din PIB în 2018-19, în contextul în care coaliţia de guvernare încearcă să îşi mulţumească votanţii în mijlocul tensiunilor politice prin majorări succesive ale salariilor şi pensiilor, titrează News.ro.
”Cu toate acestea, cheltuielile populiste suplimentare nu pot fi susţinute fără a mări deficitele bugetare sau a mări impozitarea. Prin transferul contribuţiilor sociale în totalitate în sarcina angajaţilor de la începutul acestui an, guvernul a încetinit creşterea salariului net, anulând în parte creşterea salariilor din sectorul public implementată în ianuarie 2018. Datele aferente lunii ianuarie indică faptul că multe companii nu au majorat salariile brute suficient de mult pentru a compensa acest transfer de contribuţii de la angajaţi la angajatori”, se arată în raport.
Astfel, această majorare ascunsă de taxe nu va fi suficientă pentru a menţine deficitul bugetar sub 3% din PIB în 2018-19 deoarece majorările cheltuielilor de asistenţă socială au fost însoţite de o reducere a impozitului pe venituri de la 16% la 10%, potrivit UniCredit Bank.
”Guvernul nu a implementat niciuna din măsurile compensatorii recomandate de Comisia Europeană în decembrie. Dat fiind faptul că deficitul bugetar din 2017 s-a situat, probabil, în vecinătatea nivelului de 3% din PIB (2,83% după metodologia cash), după 3% din PIB în 2016, riscul ca România să fie subiectul unei noi proceduri de deficit excesiv (PDE) rămâne ridicat, dar va fi mai mare în anul 2019 decât anul acesta”, se arată în raport.
Guvernul ar putea încerca să menţină deficitul bugetar sub control tăind investiţiile publice pentru al cincilea an consecutiv şi mărind taxarea, potrivit băncii.
”Politica fiscală restrictivă ar putea conduce la încetinirea creşterii economice la 4,4% în 2018 şi la 3,6% în 2019. Consumul privat ar putea înregistra cea mai abruptă temperare pe fondul încetinirii creşterilor salariale, inflaţiei ridicate şi creşterii dobânzilor, toţi cei trei factori afectând creditele nou acordate. În plus, este foarte probabil ca trei din patru tipuri de investiţii să influenţeze negativ valoarea adăugată brută: investiţiile publice şi lucrările de infrastructură (care reprezintă două treimi din producţia din contrucţii), fondurile europene (a căror cofinanţare este limitată de cheltuielile cu asistenţa socială) şi investiţiile productive (din cauza sistemului de taxare imprevizibil, a costurilor de finanţare mai mari, a încetinirii probabile a consumului intern şi a pierderii competitivităţii externe din cauza creşterii mai rapide a salariilor decât a productivităţii). În contrast, activitatea din sectorul construcţiilor private va continua să crească rapid pe fondul cererii puternice pentru clădiri comerciale, logistice şi industriale”, se arată în raport.
UniCredit Bank avertizează că cererea pentru proprietăţi rezidenţiale s-ar putea tempera dacă salariile cresc mai încet şi dobânzile continuă să crească. Mai mult, garanţiile guvernamentale acordate în cadrul programului “Prima Casă” (care au asigurat finanţarea pentru 40-50% din creditele pentru locuinţe nou acordate în 2017) au fost reduse cu 20% în 2018 comparativ cu anul anterior.
”Anticipăm o creştere a inflaţiei până în preajma nivelului de 5% în T2 2018, urmată de o scădere spre 3,5% în T4 2018. În 2019, inflaţia ar putea rămâne aproape de limita superioară a intervalului ţintit de 1,5-3,5%. Anticipăm că inflaţia de bază se va situa deasupra nivelului de 3,5% în 2019. BNR a admis riscurile inflaţioniste în Raportul asupra inflaţiei publicat în luna februarie 2018”, se arată în raport.
Totuşi, la şedinţa de politică monetară din data de 4 aprilie, BNR a decis să nu continue ciclul majorărilor dobânzii de politica monetară pentru a da mai mult timp pieţei să încorporeze efectul majorărilor operate în ianuarie şi februarie, dar şi pentru a primi confirmarea prognozei de inflaţie.
”Astfel, deşi considerăm în continuare că sunt necesare încă trei majorări ale dobânzii de politică monetară până la nivelul de 3%, mesajele recente implică riscuri pentru prognoza noastra de 3 majorări până la finalul acestui an, implementarea acestora depinzând de cifrele/aşteptările viitoare de inflaţie şi putând să aibă loc mai târziu, în T4 2018 sau 2019. Banca centrală este îngrijorată că majorarea costurilor de finanţare ar putea mări rata creditelor neperformante, în special pentru cei care au contractat credite pentru locuinţe. Din acelaşi motiv, BNR nu va extrage surplusul de lichiditate din piaţa interbancară”, se arată în raport.
Banca anticipează o persistenţă a lichidităţii excedentare de-a lungul anului, în special dacă investitorii străini vor începe să cumpere din nou titluri de stat româneşti în cazul în care inflaţia va încetini în a doua jumătate a anului 2018.
”Leul rămâne supraevaluat, iar BNR preferă o depreciere graduală. Riscurile politice, repatrierea profiturilor de către multinaţionale şi evaluarea politicii fiscale a României de căre Comisia Europeană din luna mai reprezintă cele mai mari riscuri pentru leu în T2 2018”, se arată în raport.