Preluarea OMV Petrom Wind Power, în atenția Consiliului Concurenței

Silvia Spanciu / 11.09.2017
Preluarea OMV Petrom Wind Power, în atenția Consiliului Concurenței

Consiliul Concurenței a anunțat că analizează tranzacția de preluare a OMV Petrom Wind Power S.R.L. de către compania olandeză Transeastern Power B.V.

Printr-un comunicat de presă, Consiliul Concurenței a anunțat că va analiza oferta de preluare a OMV Petrom Wind Power S.R.L. de către investitorul olandez Transeaetern Power B.V.

“În conformitate cu prevederile Legii concurenţei nr. (21/1996), această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. Autoritatea de Concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege,” se arată în comunicatul Consiliului.
Consiliul Concurenţei este interesat în obţinerea observaţiilor şi punctelor de vedere de la companiile terţe, referitor la modul în care concentrarea economică ce urmează a se realiza afectează sau poate afecta concurenţa pe piaţă.
Transeastern Power B.V. este o societate olandeză şi se concentrează pe activitaţi de tip holding, deţinând participaţii în diferite alte entităţi. Aceasta operează în România în domeniul producerii de energie (microhidrocentrale, energie fotovoltaică şi energie eoliană).
OMV Petrom Wind Power SRL este una din subsidiarele grupului OMV Petrom, activând în domeniul producţiei de energie electrică din surse regenerabile.
Sursa foto: Max Pixel
Citește și...