Ministrul Finanțelor: ”Avem trei mari acţiuni de control deschise la bănci. Nu se poate să nu plăteşti impozit pe profit timp de 10 ani”

Vocea.biz / 08.09.2017
Ministrul Finanțelor: ”Avem trei mari acţiuni de control deschise la bănci. Nu se poate să nu plăteşti impozit pe profit timp de 10 ani”

Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat că sunt trei mari acțiuni de control deschise la bănci și a dat exemplul unei bănci care a vândut o creanță cu o valoare de 14 milioane de euro cu un euro în străinătate, iar cumpărătorul a cerut să fie acționar la firma respectivă.

„Avem trei mari acţiuni de control deschise la bănci. Le-am spus şi celor din Asociaţia Română a Băncilor: nu se poate să nu plăteşti impozit pe profit timp de 10 ani. Monitorizăm lunar declaraţiile de plată. Au început să apară şi declaraţii rectificative. Aceasta înseamnă că instituţiile bancare încep prin propria voinţă să nu mai vândă credite în străinătate fără justificare. Am limitat deductibilitatea la 30%, atât pentru bănci, cât şi pentru oricare alte companii care vând creanţe.

La o singură bancă am stabilit impozit pe profit suplimentar care ar fi trebui plătit statului în ultimii cinci ani în valoare de 650 milioane de lei. Acolo este vorba şi de o plângere penală. Au fost nişte tranzacţii succesive de vânzare/cumpărare de creanţe prin care o parte din active, sute de milioane de euro, au mers în paradisuri fiscale. Trebuie să vă imaginaţi că în fiecare tranzacţie de creanţe se află în garanţii în spate.

Spre exemplu, a fost o bancă ce a vândut o creanţă cu o valoare nominală de 14 milioane de euro cu un euro în străinătate, iar cumpărătorul a venit la firma românească şi i-a spus simplu: dacă nu intru acţionar, cer lichidarea. Gândiţi-vă că avem firme de stat care pot ajunge în această situaţie când iau credite de la bănci străine din România. Acestea pot fi preluate pe nimic prin acest mecanism. Este chiar şi o problemă de siguranţă naţională”, a declarat ministrul Finanţelor, pentru Ziarul Financiar, conform Mediafax.

Sursa: Facebook.com/ Ministerul Finanțelor Publice

Citește și...