Petroliștii au nevoie de noi avize pentru a fora în Marea Neagră

Vocea.biz / 06.09.2017
Petroliștii au nevoie de noi avize pentru a fora în Marea Neagră

Companiile petroliere care deţin concesiuni de ţiţei şi gaze offshore în România, în Marea Neagră, vor putea executa lucrări pe aceste perimetre doar cu avizul Statului Major General al Armatei şi notificând în prealabil Direcţia hidrografică maritimă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, potrivit unui proiect de lege redactat la nivelul Guvernului.

stfel, potrivit sursei citate, va fi nevoie de avizul Statului Major General pentru amplasarea de obiective noi de tipul instalaţiilor tehnologice necesare pentru explorarea, dezvoltarea, producţia, tratarea, preluarea si predarea petrolului, conductelor, platformelor marine, echipamentelor sau instalaţiilor aferente acestora, drumurilor de acces sau infrastructurilor de comunicaţii. Acelaşi aviz va fi necesar pentru săparea, testarea, echiparea pentru producţie, punerea în siguranţă, conservarea, abandonarea, demontarea şi dezafectarea sondelor şi pentru orice alte operaţiuni, intervenţii, reparaţii şi modificări executate la acestea, precum şi pentru foraje geotehnice aferente sondelor, executate offshore, scrie Profit.ro.

“Înainte de începerea lucrărilor, titularul (de acord petrolier – n.r.) are obligaţia de a notifica Direcţia hidrografică maritimă din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi Autoritatea Navală Română, precum şi secretariatul Comitetului de amenajare a spaţiului maritim, în scopul marcării coordonatelor acestora în planul de amenajare a spaţiului maritim”, se stipulează în draftul de act normativ. Pentru lucrările amplasate în zone de frontieră va fi necesar avizul Poliţiei de Frontieră.

De asemenea, va fi nevoie de avizul Ministerului Afacerilor Externe pentru autorizarea lucrărilor petroliere offshore pe perimetre “aflate în sectoare în care nu s-a efectuat delimitarea între spaţiile maritime ale României şi spaţiile maritime ale statelor vecine”.

“Operaţiunile petroliere întreprinse în perimetre situate în vecinătatea spaţiilor maritime ale altor state riverane Mării Negre se vor desfăşura cu luarea în considerare a normelor de drept internaţional relevante, în special a tratatelor de delimitare a spaţiilor maritime sau a altor acorduri încheiate de România”, se precizează în proiect.

Acelaşi proiect prevede că operatorii care deţin concesiuni de ţiţei şi gaze offshore în România, în Marea Neagră, aflate în derulare, vor avea acelaşi regim de redevenţe valabil la data semnării acordurilor petroliere de concesiune, pe toată perioada derulării acestora, şi că regimul de redevenţe aplicat concesiunilor de zăcăminte de ţiţei şi gaze offshore, din Marea Neagră, aflate în vigoare la data intrării în vigoare a legii, nu va putea deveni sub nicio formă mai împovărător pentru companiile titulare decât cel înscris în acordurile petroliere de concesiune.

Companiile care deţin acorduri petroliere de concesiune pentru perimetre offshore de ţiţei şi gaze sunt OMV Petrom, singură şi în parteneriat cu americanii de la ExxonMobil, consorţiul Lukoil-PanAtlantic Petroleum-Romgaz, Black Sea Oil&Gas şi Petromar Resources. Cel mai important acord petrolier offshore, cel semnat cu OMV Petrom şi ExxonMobil pentru perimetrul de mare adâncime Neptun Deep, este valabil până în 2030.

Ministrul Apărării Naţionale, Adrian Ţuţuianu, împreună cu secretarul de stat Mircea Duşa şi şeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, a avut luni o întâlnire, la sediul ministerului, cu reprezentanţii ExxonMobil. Potrivit unui comunicat al MApN, discuţiile dintre cele două părţi s-au axat pe analiza şi identificarea unor oportunităţi de cooperare, întâlnirea făcând parte din seria consultărilor periodice demarate de ministrul Apărării cu reprezentanţi ai actorilor strategici de pe piaţă.

(News.ro)

Citește și...