Numărul autorizațiilor de construire pentru clădirile rezidențiale, în creștere în primele trei trimestre

Amalia Blanariu / 30.10.2017
Numărul autorizațiilor de construire pentru clădirile rezidențiale, în creștere în primele trei trimestre

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădirile rezidențiale a crecut, în primele nouă luni din 2017, comparativ cu primele trei trimestre ale anului precedent.

Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că, în întreaga țară, s-au eliberat, de la începutul anului și până la finele lunii septembrie, 31.635 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 5,3%  faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent. Dintre acestea, 4.030 s-au eliberat numai în luna septembrie, cifra fiind în scădere cu 8,7% faţă de luna august 2017 şi cu 0,8% faţă de luna septembrie 2016.

Din totalul autorizaţiilor eliberate în septembrie pentru construirea de clădiri rezidenţiale, 63,1% sunt pentru zona rurală.

”Distribuţia în profil regional evidenţiază o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale faţă de luna august 2017, în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti- Ilfov (-258 autorizaţii), Vest (-121), Nord-Est (-67), Sud-Est (-36), Sud-Muntenia (-11) şi Sud-Vest Oltenia (-7). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (+89 autorizaţii) şi Centru (+26 )”, arată INS.

 

Raportat la primele nouă luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2016, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a urcat cu 5,3%. În intervalul analizat, creşterea s-a reflectat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+754 autorizaţii), Bucureşti-Ilfov (+440), Centru (+282), Sud-Est (+196),  Sud-Vest Oltenia (+152) şi Vest (35).

Pe de altă parte, s-au înregistrat scăderi în regiunile de dezvoltare: Nord-Vest (-270 autorizaţii) şi Sud-Muntenia (-1).

2017, cel mai bun an pentru investiţiile imobiliare din perioada post-criză. Spre ce zone îşi îndreaptă investitorii atenţia

Sursa foto: pixabay.com

Citește și...