Pachete de active ale combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea s-au vândut companiilor Chimcomplex Borzeşti, Dynamic Selling Group şi White Tiger Wealth Management, potrivit unui comunicat transmis miercuri Bursei de Valori Bucureşti.
Tranzacția s-a efectuat ”în contextul procedurii competitive de vânzare a activelor societăţii lansată de Oltchim S.A. la sfârşitul anului trecut”.
Conform sursei citate, Oltchim a încheiat sau preconizează că va încheia, săptămâna aceasta, contracte de vânzare de active cu Chimcomplex pentru pachetele de active nr. 1-5 şi parţial 7, cu Dynamic Selling Group pentru pachetul nr. 6 de active şi cu White Tiger Wealth Management cu privire la pachetele de active nr. 1, 3-5, 7, 8 şi parţial 9.
Oficialii Oltchim poartă, în continuare, discuţii şi cu alţi ofertanţi, până la jumătatea anului viitor.
”Finalizarea tranzacţiilor în baza acestor contracte este supusă anumitor condiţii care trebuie îndeplinite, printre care se numără aprobarea finală de către adunarea generală a creditorilor societăţii, acest organism finalizând selecţia ofertanţilor”, spun reprezentanții combinatului în comunicatul citat.
În martie, ministrul Economiei de la acea vreme, Mihai Tudose, actualul premier, declara că nu se ia în calcul vinderea ”pe bucăți”, iar ofertele care vor avea prioritate vor fi cele care vor asigura în mod cert continuarea activității combinatului.
Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost scos la vânzare prin nouă pachete de active a căror valoarea totală de piaţă este de 293,728 milioane euro. Preţul de pornire a vânzării a fost de 307 milioane euro. Combinatul este singurul producător din Europa Centrală de sodă caustică lichidă şi singurul producător din România de clor şi polieter polioli. Societatea, aflată în insolvenţă din ianuarie 2013, exportă aproximativ 70% din producţia sa.