Indicele Robor la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut până la nivelul de 1,84%, cel mai mare din noiembrie 2014 până în prezent, potrivit datelor publicate vineri de Banca Naţională a României (BNR).
Robor la 3 luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei, titrează News.ro.
Nivelul atins joi este cel mai mare din 11 noiembrie 2014 până în prezent, când a atins nivelul de 1,84%.
Indicatorul a crescut accelerat din data de 18 septembrie, când a atins nivelul de 1%.
Totodată, indicele Robor la 6 luni a crescut joi la 1,99%, cel mai mare nivel din 6 ianuarie 2015 (1,99%).
Creşterea indicelui Robor de la finalul lunii septembrie este legată de probleme de lichiditate ale pieţei, în condiţiile în care gradul de colectare a Fiscului a crescut, iar specialiştii Băncii Naţionale a României (BNR) vor găsi soluţii pentru a tempera creşterea acestui indice, a declarat recent ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, după o întâlnire cu reprezentanţi ai BNR.
Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat marţi, 3 octombrie, băncile comerciale cu 9,3 miliarde de lei, conform datelor analizate de Profit.ro, printr-o operaţiune de piaţă monetară de tip repo cu scadenţa la 7 zile, mişcare ce este aşteptată să ducă ratele de dobândă pe termen scurt sub 1,75%.
Este prima operaţiune de tip repo derulată de BNR după sfârşitul lunii august 2015, când băncile împrumutau 1,9 miliarde de lei la 7 zile.
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii pentru creditele în lei acordate pe piaţa interbancară, iar creşterea acestui indicator va duce la un avans al ratelor în cazul creditelor în lei.
Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat. Dobânzile interbancare au scăzut puternic anul trecut, iar Robor la 3 luni a înregistrat în septembrie şi în octombrie 2016 un nivel minim istoric de 0,68% pe an.
Dobânzile au reintrat pe o traiectorie ascendentă de la fnalul lunii octombrie 2016, chiar dacă s-au oprit, o lungă perioadă, între 0,8% şi 0,9%, pentru Robor la 3 luni.
Sursa foto: arhivă