Românii muncesc doar pentru mâncare și plata facturilor. Banii pentru educație si cultură, aproape inexistenți

Silvia Spanciu / 06.10.2017
Românii muncesc doar pentru mâncare și plata facturilor. Banii pentru educație si cultură, aproape inexistenți

Românii muncesc doar pentru a putea acoperi cheltuielile legate de gospodării. 84% din veniturile unei familiilor merg pe facturi, mâncare, taxe și impozite. În aceste condiții, românilor abia dacă le mai rămân bani pentru educație, cultură sau investiții. 

Românii cheltuie majoritatea veniturilor obținute pe gospodărie. Potrivit datelor INS, veniturile totale medii lunare au reprezentat, în trimestrul al doilea din 2017, 3329 lei pe gospodărie și 1264 lei pe persoană, iar cheltuielile totale au fost, în medie, de 2797 lei lunar pe gospodărie, și 1062 lei pe persoană. Asta înseamnă că 84% din venituri au mers către cheltuielile legate de gospodărie.

Potrivit aceleiași surse, cea mai mare parte a cheltuielilor, puțin peste 70%, au fost legate de consum. Cei mai mulți bani românii i-au dat pe mâncare și băutură, în jur de 35,8%. Facturile la utilități au reprezentat 15,5% din cheltuielile de consum. Și transportul scoate mulți bani din buzunarele românilor, în jur de 6% din totalul cheltuielilor de consum. Urmează apoi comunicațiile, cheltuielile legate de întreținerea locuinței și sănătatea.

În aceste condiții, o familie abia dacă mai rămâne cu ceva bani pentru a investi în recreere, cultură sau educație. Doar 0,4% din totalul cheltuielilor de consum merge către educație, arată datele INS. Lunar, o gospodărie investește doar 11 lei, în jude de patru lei pe persoană.

Pe lângă cheltuielile de consum, 21,2% din venitul unei gospodării a mers către taxele și impozite plătite autorităților locale și naționale. În jur de 4% din cheltuieli au mers către producție și doar 0,6% au reprezentat investiții.

Dacă ne uităm la nivel european, potrivit ultimelor date disponibile, Eurostat a calculat că cele mai mari cheltuieli ale gospodăriilor în statele membre sunt legate de plata utilităților, urmate de cele legate de transport iar pe locul trei sunt cele care țin de mâncare și băuturi non-alcoolice. În medie, toate acestea reprezintă, la nivelul țărilor membre, doar 50% din veniturile unei familii.

În ceea ce privește sursele de venit, românii se bazează în cea mai mare parte pe veniturile salariale și cele asimilate acestora. 21,7% din venituri au fost din prestații sociale iar 9,6% au fost venituri în natură.

Sursa foto: Pxhere

Citește și...