Investiţii de 252 milioane euro în extinderea reţelei de metrou din Bucureşti, aprobate de CE

Vocea.biz / 03.10.2017
Investiţii de 252 milioane euro în extinderea reţelei de metrou din Bucureşti, aprobate de CE

Comisia Europeană a aprobat investiţii de 251,8 milioane de euro în şase mari proiecte de infrastructură în extinderea liniei 5 de metrou din Bucureşti.

“Datorită Uniunii Europene, Bucureştiul va dispune de o reţea de metrou modernă. Acest lucru va avea un impact pozitiv asupra calităţii aerului din oraş, companiilor locale, turismului şi, bineînţeles, asupra locuitorilor din cartierele ce vor fi astfel deservite”, a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, citată de News.ro.

După ce vor fi terminate lucrările, noua secţiune va lega vestul oraşului de centru, de la Râul Doamnei la staţia Eroilor, unde se face conexiunea cu liniile 1 şi 3.

”Ea va avea o lungime de 7 km, cu 10 noi staţii şi un depou. De această secţiune vor beneficia peste 64 de mii de bucureşteni, care vor realiza deplasarea între cele două puncte din oraş în mai puţin de un sfert de oră. Finalizarea lucrărilor e prevăzută pentru luna iunie 2018”, se arată în comunicat.

Sursa foto: metrorex.ro

Citește și...