Euro, la un nou nivel record. A ajuns la aproape 4,65 lei

Vocea.biz / 13.11.2017
Euro, la un nou nivel record. A ajuns la aproape 4,65 lei

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,6495 lei/euro, un nou nivel record, peste cel din august 2012, pe fondul accentuării tensiunilor sociale şi politice, a anunţului privind creşterea inflaţiei şi a datelor privind creşterea deficitului comercial.

Vineri, BNR a afişat un curs de 4,6390 lei/euro.

Nivelul anunţat luni reprezintă un nou record, peste cel înregistrat în 3 august 2012, când BNR a afişat un curs de 4,6481 lei/euro.
Leul s-a depreciat accelerat pe piaţa interbancară, inclusiv în faţa monedelor din regiune, începând din 7 noiembrie, pe fondul protestelor împotriva măsurilor de modificare a Codului fiscal, măsuri criticate aspru atât de sindicate, cât şi de patronate.

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat în luna octombrie la 2,63%, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, în condiţiile în care carburanţii s-a scumpit cu 3,47% în octombrie faţă de septembrie, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Deficitul comercial al României a fost în august de 1,19 miliarde euro, în creştere cu 29,5% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut, când a fost 786,8 milioane euro.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 3,9803 lei la 3,9913 lei.

Cursul francului elveţian a scăzut de la 4,0078 lei la 4,0063 lei.

(News.ro)

Citește și...