Dubaiul caută chelneri și barmani în România

Daniel Ionașcu / 30.05.2017
Dubaiul caută chelneri și barmani în România

O companie vrea să recruteze 100 de barmani și ospătari din România pentru Dubai, aceștia urmând să lucreze în patru unități care se vor deschide în cadrul hotelului Rixos din emirat.

Un anunț a fost postat în acest sens pe o pagină dedicată de Facebook. Doritorii trebuie să trimită CV-ul pe o adresă de email, iar cei selectați vor fi ulterior convocați la un interviu în zilele de 12-13 iuni.

”Vrei să faci parte din cea mai mare echipă de F&B (Food & Beverage – n.r.) din Dubai?
Căutăm 100 de barmani și ospătari.

Solutions Leisure, una dintre cele mai puternice companii F&B din Dubai, vine în România să recruteze barmani şi ospătari pentru cele 4 noi locaţii ce se vor deschide în faimosul Hotel Rixos, de pe plaja JBR Beach.

Dacă eşti pasionat de lumea cluburilor şi restaurantelor, de arta culinară, vinuri, cocktailuri şi eşti plin de viaţă, vorbeşti limba engleză, ai experienţă în industria World Class Hospitality concept şi îţi doreşti să evoluezi, noi îţi oferim oportunitatea!

Trimite-ne C.V.-ul tău până pe 5 iunie la hr@solutions-leisure.com iar noi te vom invita la un interviu în data de 12-13 iunie la Hotel Radisson Blu din Bucureşti”, se arată în anunț.

Valoarea salariului nu este precizată, însă anunțul menționează că se oferă ”pachet salarial excelent”, iar cazarea și transportul sunt suportate de companie.

Acesta nu este singurul anunț de recrutare din Orientul Mijlociu: Qatar Airways a recrutat stewardese din România, la rândul său, în România.

Citește și...