Apa minerală cu aur şi argint din România, vedeta localurilor de lux din toată lumea. Cât costă şi din ce izvor provine

vocea.biz / 28.05.2017
Apa minerală cu aur şi argint din România, vedeta localurilor de lux din toată lumea. Cât costă şi din ce izvor provine

Singura apă minerală de trei stele din România, cu conţinut de aur şi de argint şi cu pH ridicat, a fost lansată în vara anului trecut, iar acum este livrată în ţări din întreaga lume.

Dacă în România o sticlă de 750 ml de apă Aur’a costă între 12 şi 25 de lei, în ţările arabe sau în China preţul se ridică şi la 25 de euro.

Fabrica de îmbuteliere a apei cu aur şi argint se află în localitatea Ocna de Fier, din judeţul Caraş-Severin, şi a fost deschisă în luna iunie 2016, în urma unei investiţii de aproximativ trei milioane de euro, relatează Mediafax.

Horaţiu Rada, unul dintre cei doi oameni de afaceri care au lansat pe piaţă Aur’a, spune că apa îmbuteliată provine de la izvorul Ursoanea, din Munţii Dognecei, care a fost ales după doi ani de testări.

“Căutarea apei trebuia făcută într-o zonă în care nu prea există activităţi umane (industriale), unde media de viaţă a localnicilor este ridicată şi în care ai certitudinea că din bazinul hidrografic din care se va capta apă nu sunt activităţi majore de poluare. Am mers pe zona Caraşului, unde am identificat mai multe surse, mai multe izvoare. În 2013 am început totul, iar aproape doi ani am făcut probe, teste, evaluări în funcţie de surse. Ultima variantă a fost izvorul Ursoanea, în Ocna de Fier”, a afirmat Horaţiu Rada.

În urma analizelor efectuate, s-a ajuns la concluzia că apa care izvorăşte din Munţii Dognecei conţine coloizi de aur şi argint, are un pH ridicat şi ajunge la suprafaţă filtrată natural prin straturi de nisip, bolovănişuri, argile şi pământ vegetal.

“Văzând că avem această apă, o apă de bebeluş, cum am numit-o noi, am început să ne gândim ce putem să facem cu ea. Şase luni am aşteptat să ne hotărâm în ce direcţie ne îndreptăm şi am zis că mergem pe zona sticlei. Am început demararea investiţiei prin achiziţia de utilaje pentru îmbutelieri sticle, pentru spălare, pentru automatizare. Apoi am trimis apa la Institutul Internaţional de Testare a Calităţii Gustului de la Bruxelles, în februarie 2016. Eu ştiam parametrii apei, dar voiam să văd unde se poziţionează. Am fost anunţaţi că am primit cea mai înaltă distincţie, de trei stele de aur, avem singura apă din România de trei stele”, a mai spus omul de afaceri timişorean.

“Am fost bombardaţi cu tot felul de mesaje de la potenţiali cumpărători”

Horaţia Rada spune că a primit distincţia pentru Aur’a în 2 iunie 2016, iar după acest eveniment a început să primească mesaje din întreaga Europă de la potenţiali cumpărători, motiv pentru care imediat a şi fost lansat produsul pe piaţă.

“Am fost bombardaţi cu tot felul de mesaje de la potenţiali cumpărători, de la distribuitori din toate colţurile lumii şi au început vizite: din China, din ţările arabe, din Turcia, din Germania, din Franţa, de peste tot. Oamenii ne-au contactat, au venit, au văzut, s-au convins că există sursa, că nu se face nimic asupra ei. Este un proces foarte complex să poziţionezi un asemenea produs într-o zonă de lux, de nişă”, a explicat Horaţiu Rada.

“Apa noastră ajunge în ţările arabe, dar şi în China, Franţa, Italia, Germania, Cehia, Slovacia. În România, Aur’a se găseşte în zona magazinelor naturiste şi în restaurante de lux, cluburi şi totul este într-o continuă creştere. Cu SUA suntem pe punctul de a omologa biroul şi partea de certificare alimentară pentru piaţa de acolo. Am avut şi o întâlnire cu ambasadorul Rusiei în România, la Timişoara, şi i-am prezentat produsul. La început a avut o reţinere, apoi a spus wow, seamănă cu o votcă”.

4.000 de sticle îmbuteliate pe oră

Horaţiu Rada a ales să pună apa cu aur şi argint într-o sticlă transparentă cu scopul de a o scoate în valoare şi spune că a avut curaj să facă acest lucru. “Trebuie să ai curaj să pui o apă într-o sticlă transparentă. O sticlă care este puţin colorată, verzuie, albăstruie, te duce spre zona de frumos, te inspiră, dar nu-ţi conferă siguranţă că în interior este chiar ceea ce se spune. O sticlă transparentă nu este protejată, este o sticlă care se lasă descoperită şi spune ce are de spus”, a explicat întreprinzătorul.

Potrivit acestuia, într-o asemenea investiţie nu se impune un număr foarte mare de personal. În jur de 15 persoane lucrează constant, la care se adaugă patru, cinci persoane, care reprezintă colaborări externe, pe partea de grafică, artistică, de promovare.

Datorită cererii, capacitatea de producţie a fabricii de îmbuteliere a apei din judeţul Caraş-Severin s-a triplat. Astfel, în acest moment, pot fi îmbuteliate şi 4.000 de sticle pe oră, iar pe lună aproape două milioane.

Timişoreanul a mai spus spune că apa pe care o vinde “se îmbuteliază la sursă, adică din locul de unde izvorăşte până ajunge în sticlă sunt 47 de metri, nu se poate întâmpla absolut nimic asupra ei. Este o apă microbiologic pură şi naturală. Această apă este alcalină, adică este o apă vie, prin menţinerea pH-ului într-o plajă de peste opt”.

Citește și...