POVEȘTI DE ROMÂNIA – Silvia Olari s-a mutat în Belgia pentru copiii ei, dar acolo a devenit antreprenoare. “Am riscat!”

O româncă din Hunedoara a ajuns o adevărată antreprenoare după ce, inițial, a plecat în Belgia pentru a munci și a le oferi copiilor ei o educație mai bună. În magazinele pe care ea le-a deschis în Bruxelles, comunitatea de români găsește acum produse exclusiv din țara noastră. „N-a fost ușor, dar în viață nimic nu e ușor și nu ni se dă de-a gata. Trebuie să muncim (…). Nu a fost o persoană care să mă încurajeze. Dar am spus: Nu-i nimic, sunt banii mei, eu am muncit pentru ei, eu i-am câștigat, dacă îi pierd, asta e! Cât timp am două mâini, două picioare, îi fac la loc. Și am riscat!”, a povestit Silvia Olari pentru Vocea.biz.

Silvia Olari are 50 de ani și este din Simeria. Acolo locuiește și acum, dar asta după ce aproape două decenii a trăit în Belgia.  A plecat din România în 2000, împreună cu fiul și fiica ei, dar nu banii au fost motivul.

„Am fost copleșită de educația de acolo (…). Am văzut ce pot eu să le ofer copiilor mei în cazul în care îi duc să facă școala în Belgia”, a povestit ea într-un interviu acordat pentru Vocea.biz.

La început a lucrat ca menajeră, apoi ca agent de curățenie în mai multe instituții și companii: „Ei lucrau până la ora 17.00, iar atunci intram eu și terminam curățenia pe la 4 dimineața. Mergeam acasă, dormeam puțin, iar la 6.30 mă trezeam și pregăteam copiii să plece la școală. Așa era viața mea!”.

Regina Paola a Belgiei a suferit un accident vascular cerebral

Puigdemont anunţă la Berlin că se întoarce în Belgia ”în acest weekend”

După câțiva ani însă, Silvia Rotari a făcut un pas extrem de curajos și, în ciuda părerilor deloc încurajatoare ale celor din jur, a decis să pună pe picioare propria afacere.  Așadar cu 15.000 de euro, bani pe care îi strânsese până atunci, a deschis în Bruxelles un magazin cu produse 100% românești: La Bunicuța.

Pentru comunitatea de români din zonă, magazinul a devenit curând locul preferat de cumpărături, așa că ulterior Silvia Olari a deschis încă două unități.

Anul trecut, antreprenoarea a revenit în țară, dar nici aici nu va sta degeaba. Va începe curând construcția unui parc distractiv pentru copii, proiect finanțat cu fonduri europene.

Redăm în continuare interviul integral acordat de Silvia Olari pentru Vocea.biz:

Când și de ce ați plecat pentru prima dată din România?

Aveam un serviciu foarte bun, nu am plecat din lipsă de bani. Am terminat Liceul Agroindustrial, am lucrat în cadrul Direcției Agricole Hunedoara. Eram foarte mulțumită de ceea ce făceam, aveam casă, bani, de toate. Am plecat din țară după ce am mers în Belgia și am stat trei luni și am văzut ce pot eu să le ofer copiilor mei în cazul în care îi duc să facă școala acolo. Sora mea era deja acolo și m-a invitat la ea, într-o vacanță, să-mi fac o părere… După ce am stat două săptămâni, i-am spus să-mi găsească ceva de lucru, că eu nu pot să stau degeaba, altfel plec acasă.

În ce an se întâmpla asta?

În anul 2000. Am lucrat două luni acolo, am văzut posiblitatea financiară mult mai mare decât la noi, plus educația… Eu am fost copleșită de educația copiilor de acolo! Am lucrat în acele două luni la o familie cu trei copii; ei nu erau încă în vacanță și veneau de la școală la 15.30 și nu mai aveau nimic de făcut. Mi-am zis Nu se poate! La mine acasă, după ce vin copiii de la școală, eu mai stau două ore și lucrez cu ei, apoi mai lucrează și ei singuri. Și nu numai asta… Copiii acolo mi se păreau mult mai cu picioarele pe pământ și mai dezghețați, mai obișnuiți cu viața de zi cu zi. Nu li se cerea exagerat de multă materie ca la noi, ci îi învățau mult mai multe lucruri practice.

Dvs câți copii aveți?

O fată și un băiat. Fata are 28 de ani acum, iar băiatul – 24.

“Terminam curățenia la 4 dimineața. Dormeam puțin, iar la 6.30 mă trezeam și pregăteam copiii de școală”

Când ați plecat prima dată la sora dvs, ați plecat împreună cu familia?

Doar eu singură; eram divorțată. Am plecat, deci, doar eu și după cele două luni am decis – era perioada de vacanță – că de la 1 septembrie mergem în Belgia toți. Eu fără copii nu stăteam… Așadar, în septembrie m-am întors în Belgia cu ei. I-am înscris la școală – direct în școala flamandă, pentru că în momentul acela așa am considerat eu că este cel mai bine. Toată lumea m-a acuzat spunându-mi că flamanda e grea, dar eu m-am gândit că nimic nu este greu pentru un copil, că vor învăța flamanda la școală, acasă vor vorbi românește și în pauză, franceză cu colegii, pentru că toți erau francofoni. Și așa au terminat copii școala vorbind patru limbi, pentru că între timp vorbeau și engleza.

Când v-ați întors împreună cu copiii dvs în Belgia, ați lucrat la aceeași familie?

Nu, la familia respectivă lucram la negru. Mi-am făcut acte și am început să lucrez declarat, independent – PFA. Făceam curățenie în instituții și într-un mare showroom unde se făceau prezentări de modă. Ei lucrau până la ora 17.00, iar atunci intram eu și terminam curățenia pe la 4 dimineața. Mergeam acasă, dormeam puțin, iar la 6.30 mă trezeam și pregăteam copiii să plece la școală. Așa era viața mea!

În ce oraș ați locuit acolo?

Lângă Bruxelles. Prima dată am stat în Lennik, după care ne-am mutat în Liedekerke, în zonă flamandă.

V-ați simțit vreodată discriminată pentru că sunteți româncă, v-ați lovit de problema aceasta?

Nu, niciodată. Și eu cred că nimeni nu poate să zică că este discriminat. Dacă ești corect, te adaptezi la cerințele lor care sunt foarte umane și foarte normale, atunci ești bine primit și nu ți se spune niciodată că ești străin. Cei care sunt discriminați, sunt cei care au călcat pe lângă.

Primul magazin cu produse românești din Bruxelles, o investiție de 15.000 de euro

Când v-a venit ideea să deschideți un magazin cu produse românești?

În fiecare zi! În fiecare zi când îmi lipsea ceva… Spre exemplu, făceam ciorbă și nu aveam cu ce s-o acresc. Și atunci vorbeam cu mama și o rugam să îmi trimită pachet de acasă cu borș și alte lucruri. Și-am zis dacă mie îmi lipsesc, clar sunt mai mulți oameni cărora le lipsesc. I-am spus, deci, contabilului meu ce vreau să fac, dar el mi-a spus că nu e o idee bună. De fapt, nu a fost o persoană care să mă încurajeze. Dar am spus: Nu-i nimic, sunt banii mei, eu am muncit pentru ei, eu i-am câștigat, dacă îi pierd, asta e! Cât timp am două mâini, două picioare, îi fac la loc. Și am riscat!

Când ați deschis primul magazin La Bunicuța?

Pe 29 ianuarie 2007. Magazinul l-am deschis în Bruxelles. Eu locuiam în Liedekerke, la 40 de km de serviciu, făceam naveta în fiecare zi. Am făcut programul la magazin în așa fel încât deschideam la 10 și închideam la 19.00, ca să scap de ambuteiaje, să nu pierd timpul pe drum.

V-ați ocupat singură de el?

În primul an, da. După un an, l-am găsit pe prietenul meu – ne-am găsit, de fapt – și de atunci suntem împreună și amândoi ne-am ocupat, amândoi am extins afacerea, pentru că în final am ajuns să avem trei magazine. Amândoi am muncit. Singură mi-ar fi fost foarte greu.

În același timp v-ați păstrat și jobul pe care îl aveați?

Nu, îmi era imposibil să mai fac și altceva. Eu mergeam în România, îmi încărcam mașina cu marfă, apoi o aduceam în Belgia; asta făceam de lunea până miercurea și țineam magazinul închis ca să aprovizionez. Miercurea deschideam. În timpul acesta am avut-o pe mama la mine, care se ocupa de copii. Tot timpul meu era ocupat de magazin și făceam singură cursele… N-a fost ușor, dar în viață nimic nu e ușor și nu ni se dă de-a gata. Trebuie să muncim!

Câți bani ați investit pentru a deschide primul magazin?

Am avut 15.000 de euro puși deoparte, bani cu care am început afacerea.

Pufuleții, cel mai căutat produs în magazinele La Bunicuța

Ce fel de marfă ați adus pe rafturi?

Numai produse românești! La început nu aveam decât un frigider, iar în el am ținut produse lactate pentru că aveau termen de valabilitate mai mare. Fiind la început, lumea nu știa încă de el și nu puteam să risc să iau cum iau acum, de exemplu, brânză de vaci cu termen de valabilitate 7 zile. Pentru că riscam să ajung să o arunc și nu îmi permiteam asta. Și nici acum nu-mi permit, de altfel, să arunc mâncare, pentru că sunt oameni care nu au ce mânca…

Care sunt acum cele mai vândute produse?

Pufuleții și eugeniile sunt cele mai vândute. Apoi se vând de toate… și făina de mălai, și smântâna, parizer, cârnați, și ce-i mai e dor fiecărui om.

Clienții dvs sunt români sau și străini?

Sunt și străini, dar străini care au fost cel puțin o dată în România sau, de exemplu, copiii la școală au un moment prin luna mai în care își fac niște expuneri despre țări din comunitatea europeană. Și cei care trebuie să prezinte România vin la magazin și iau produse pentru a face prezentarea respectivă.

5 poze | Vezi galeria

De sărbători duceți în magazine produse tradiționale?

Da, ducem preparate tradiționale. Am găsit între timp producători particulari autorizați, atestați pe produse tradiționale. Eu primesc comenzi, apoi le dau lor și în săptămâna dinainte de Paști oamenii vin la magazin și găsesc cozonaci, pască, drob, usturoi verde, leuștean…

Când ați deschis al doilea și al treilea magazin La Bunicuța?

Pe al doilea l-am deschis după cinci ani; l-am deschis la insistențele preotului de la parohia românească din Bruxelles, care avea un spațiu liber lângă biserică și a venit și ne-a rugat să facem un magazin pentru ca nu cumva să vină altcineva să facă un birt. Când am intrat în spațiul acela, ploua înăuntru… și am zis Nu!. Dar prietenul meu a spus că se poate face un magazin grozav acolo. Investiția a fost mare – 25.000 de euro – pentru a putea să-l facem, dar a meritat, pentru că toată comunitate care vine la biserică sunt acum și clienți ai magazinului.

Iar după încă doi ani l-am deschis și pe cel de la Namur, care era mai departe de Bruxelles și comunitatea românească de acolo era mare. Se lucrează mult și lumea nu are timp să vină la Bruxelles să facă cumpărături. Dar în ianuarie 2017 l-am închis.

De ce l-ați închis?

Mergeau foarte bine vânzările, dar nu am găsit pe nimeni să aibă curaj să-l preia. Noi ne-am întors în România definitiv din august 2016.

De celelalte două cine se ocupă acum?

Avem gestionară în fiecare magazin, iar prietenul meu merge în fiecare lună și duce marfă. Ne ocupăm tot noi de ele; de trei ori pe lună se aprovizionează: o dată el, iar de două ori duce transportatorul. Se pot gestiona și de aici, avem fetele foarte bune gestionare și e totul ok.

“Mi s-au schimbat prioritățile în viață. Nu banul e totul!”

De ce ați decis să vă întoarceți în România?

Mi s-au schimbat prioritățile în viață. Nu banul e totul! Merge foarte bine în Belgia, se fac bani, dar eu ce fac cu banii? Mă trezesc în fiecare dimineață, alerg, mă duc la serviciu și seara mă întorc iar acasă. Nu am sâmbătă și duminică pentru că atunci lumea e liberă și e necesar să fii la lucru, fiica mea are copii și nepoții mei ar vrea și ei să meargă la bunici … unde să meargă? La magazin? Și atunci vreau altceva, vreau să fiu liniștită acasă la mine. Deci, fac ceea ce-mi place și toată viața am făcut ce mi-a plăcut. În momentul în care simt că mă strânge ceva și nu-mi mai place, nu mai fac. Acolo făceam bani, dar în rest nu mai aveam altă mulțumire. Aici sunt foarte mulțumită; pot să-mi plantez un pom, pot să pun în grădină legume – nu mănânc decât ceea ce produc eu… Mi s-a schimbat sistemul de valori, aveam nevoie de altceva.

Iar aici reușiți să vă întrețineți din profitul produs de cele două magazine din Belgia?

Nu, muncim și aici. Am depus un proiect european să facem și aici ceva. E vorba despre un parc distractiv pentru copii la țară. Adică, să vadă copiii care e viața la țară, cu pisică, cu cățel, cu găini… cu tot! Proiectul s-a aprobat, așteptăm să ne intre banii, iar în maxim o lună începem construcția. E alternativa zilelor de naștere petrecute la McDonald’s: mai bine să le facă la țară! Restaurăm și casa bătrânească, o facem ca un muzeu, să vadă copiii cum era pe vremuri, iar în rest va fi un parc în care copiii se vor putea juca, vor putea hrăni animalele, sădi pomi… De asemenea, vor învăța să țeasă, să coasă…

Prin prisma experienței dvs, aveți un sfat pentru românii care vor să plece în străinătate?

Dacă vor să plece și cred că doar așa se pot realiza – se pot câștiga bani în afară – trebuie să știi un lucru: din momentul în care ai ieșit din țară, acolo se lucrează. Cele opt ore, lucrezi continuu; nu ai decât 15 minute pauză pentru micul dejun, jumătate de oră pauză la prânz și încă 15 minute după-amiază ca să bei o cafea. Dacă muncesc și sunt corecți, pot să facă bani. Dar niciodată să nu plece fără familie, să nu-și lase copiii în țară și să-și imagineze că trimițând bani, banii înlocuiesc părinții, pentru că asta nu se va întâmpla niciodată!  Anii pe care îi pierzi, nu-i mai recuperezi. Un bunic nu o să-ți crească niciodată copilul așa cum ai face-o tu, iar copilul toată viața va fi atașat de bunic, nu de părinte. Eu două luni am stat fără copiii mei și mi-a fost foarte greu, dar n-aș fi conceput să stau vreodată fără ei. Unde mănânc eu, acolo mănâncă și ei.

Iar alt sfat: unde merg, să fie corecți! Să-i respecte pe cei care le dau de muncă, să fie corecți și atunci vor fi apreciați.