Ministrul Transporturilor, vizită inopinată pe șantierul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. În ce stadiu a găsit lucrările – FOTO

vocea.biz / 27.05.2017
Ministrul Transporturilor, vizită inopinată pe șantierul autostrăzii Bucureşti-Ploieşti. În ce stadiu a găsit lucrările – FOTO

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a constatat sâmbătă, în urma unei vizite “inopinate” pe şantiere, un progres al lucrărilor pe unele porţiuni de pe autostrada Bucureşti-Ploieşti, deschisă traficului în 2012 dar nefinalizată nici până acum.

Declaraţia vine după ce, în 5 mai, ministrul se declara nemulţumit de mobilizarea constructorilor la lucrările pe şantierele din jurul Bucureştiului şi a ameninţat cu luarea unor măsuri extreme pentru remedierea problemelor.

Ministrul, împreună cu directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ştefan Ioniţă, au efectuat  sâmbătă o nouă vizită inopinată pe şantierul autostrăzii A3, pentru a verifica stadiul lucrărilor, relatează News.ro.

“Muncitorii şi utilajele erau pe şantier într-un număr mult mai mare, iar progresul faţă de ultima mea vizită era vizibil. Mi-aş dori să nu fie nevoie de ameninţări pentru ca antreprenorii să-sş facă treaba”, a afirmat Cuc, citat într-un comunicat al ministerului, care nu oferă informaţii despre stadiul real al lucrărilor şinicidespre termenul estimat de finalizare.

Şi şeful CNAIR s-a arătat mulţumit de progresul lucrărilor, dar vrea o mobilizare şi mai bună pe şantiere.

“La pasajele Valea Saulei şi cel pentru calea ferată se lucrează la fundaţiile indirecte şi la piloni. Am constatat un progres al lucrărilor faţă de vizita anterioară, dar cred că este posibilă o mobilizare mai bună. Voi monitoriza în continuare situaţia şi voi mai face astfel de vizite pentru a mă convinge de seriozitatea cu care se execută aceste lucrări”, a spus Ioniţă.

În prezent, pe autostrada Bucureşti – Ploieşti, parte din autostrada A3 Bucureşti – Borş, se desfăşoară lucrări la “ciotul” de 3 km de la intrarea în Bucureşti a autostrăzii A3, de la Petricani, termenul de finalizare anunţat  anul trecut de CNAIR fiind 2017.

Citește și...