Ministerul Finanţelor: Bursele, ajutoarele de înmormântare şi indemnizaţiile pentru copii nu vor fi impozitate, nicio variantă discutată nu a luat în calcul o astfel de măsură

vocea.biz / 12.05.2017
Ministerul Finanţelor: Bursele, ajutoarele de înmormântare şi indemnizaţiile pentru copii nu vor fi impozitate, nicio variantă discutată nu a luat în calcul o astfel de măsură

Ministerul Finanţelor a precizat, vineri, că niciuna dintre variantele discutate până acum privind noul concept de impozitare globală a veniturilor nu prevede impozitarea burselor, ajutoarelor de înmormântare şi indemnizaţiilor pentru copii, anunţă news.ro. 

Potrivit ministerului, noul model de impozitare, bazat pe introducerea unui impozit anual global, se află în prezent în lucru în cadrul grupurilor constituite din reprezentanţi Ministerului Finanţelor şi ai mediului de afaceri.

“În acest sens, în cadrul grupurilor de lucru se discută mai multe variante posibile. În niciuna din aceste variante de implementare a noului concept bursele, ajutoarele de înmormântare, indemnizaţiile pentru copii nu vor fi impozitate”, a precizat ministerul, într-un comunicat.

Precizarea ministerului vine ca reacţie la mai multe relatări din presă, în care se menţiona că aceste venituri ar putea să fie impozitate în cazul în care se introduce impozitarea globală a veniturilor.

 

Citește și...