Avocatul Curții Europene de Justiție: Uber este un serviciu de transport și trebuie să se licențieze

Daniel Ionașcu / 11.05.2017
Avocatul Curții Europene de Justiție: Uber este un serviciu de transport și trebuie să se licențieze

Uber este un serviciu de transport și trebuie să se licențieze, a decis Avocatul General al Curții Europene de Justiție, o nouă lovitură pentru compania americană care se consideră doar o platformă digitală, potrivit Reuters.

”Platforma electronică a Uber, deși inovatoare, cade sub incidența domeniului transporturilor: Uber așadar poate fi obligată să obțină licențele și autorizațiile necesare conform legislației naționale”, a arătat consilierul celei mai înalte instanțe a Uniunii Europene.

Deși opinia legală a Avocatului General al curții nu este obligatorie, în cea mai mare parte a cazurilor judecătorii o folosesc în cazurile ajunse la instanță.

Cazul a fost adus în atenția Curții Europene de Justiție de către o asociație a taximetriștilor din Barcelona, care argumenta că Uber face concurență neloială prin faptul că nu utilizează șoferi licențiați.

Uber spune, însă, o decizie definitivă în acest sens nu va schimba foarte multe în modul în care compania este reglementată în majoritatea statelor din Uniunea Europeană.

Totuși, compania apreciază că o astfel de decizie subliniază necesitatea unei reforme a legislației ”învechite” care împiedică milioane de europeni să acceseze servicii de încredere de transport prin apăsarea unui buton.

Uber permite clienților să cheme o mașină prin intermediul unei aplicații de smartphone. Compania spune, însă, că nu trebuie să îndeplinească aceleași standarde privind autorizarea și normele de siguranță așa cum e cazul taxiurilor.

Pe ce se bazează decizia

Numai că Avocatul General al curții spune că șoferii Uber ”nu au o activitatea care este independentă de platformă. Din contră, acea activitate există numai datorită platformei, fără aceasta nu ar avea sens”.

Uber nu poate fi văzută doar ca un intermediar între șoferi și pasageri deoarece controlează toate aspectele economice ale serviciul de transport urban prestat, de la prețul practicat la condițiile care trebuie îndeplinite de șofer, potrivit opiniei legale.

Mai multe proteste au avut loc în ultimii ani împotriva Uber în Europa, în special în Franța, dar și în România. Uber s-a retras de curând din Danemarca, după ce aceasta a impus reguli mai stricte privind activitatea de transport.

Taximetriștii din țara noastră au protestat recent în fața Guvernului, aceștia acuzând Uber că nu are autorizații, nu plătește taxe în România și, ca atare, face concurență neloială. De asemenea, aceștia spun că șoferii Uber nu plătesc autorizații de transportator, ci ”pe persoană fizică”, și nici nu fac ITP la șase luni mașinilor.

Scandaluri pe bandă rulantă

Pe lângă dilema transportator/platformă digitală, Uber este angrenată în foarte multe scandaluri: compania este anchetată în SUA pentru folosirea unui soft care păcălea Poliția și a fost acuzată de către Google de furt de secrete industriale privind mașinile autonome.

De asemenea, Uber s-a retras din China, din cauza concurenței puternice cu Didi Chuxing, în vreme ce în Taiwan și Hong Kong a fost interzisă, fiind declarată serviciu de transport. În fine, în mai multe țări, șoferii Uber au fost declarați de către autorități sau instanțele naționale drept angajați și ca atare îndreptățiti să primească o serie de compensații sociale. Acestea sunt Marea Britanie, Elveția și Brazilia.

În fine, Travis Kalanick, fondatorul și directorul general al Uber, a fost filmat în timp ce se certa cu un șofer Uber în privința prețurilor și condițiilor impuse de companie.

Citește și...