Cele mai mari 10 tranzacţii care au avut loc în România în 2016 au însumat 2,7 miliarde dolari, trei sferturi din valoarea totală

vocea.biz / 09.05.2017
Cele mai mari 10 tranzacţii care au avut loc în România în 2016 au însumat 2,7 miliarde dolari, trei sferturi din valoarea totală

Cele mai importante zece tranzacţii care au avut loc în România în 2016 au avut o valoare estimată la 2,7 miliarde de dolari, 76,3% din valoarea totală estimată la 3,54 miliarde de dolari, potrivit datelor publicate marţi de compania de consultanţă şi audit EY România şi citate de news.ro.

Achiziţia activelor SAB Miller, în valoare de 700 milioane dolari, a fost cea mai mare tranzacţie care a avut loc în România anul trecut, conform EY Romania. Pe locul doi se situează achiziţia KMG International, în valoare de 680 milioane dolari, iar pe trei – achiziţia lanţului de magazine Profi (564 milioane dolari). Astfel, primele trei au avut o valoare cumulată de 1,94 miliarde dolari, 55% din valoarea totală.

Potrivit specialiştilor EY România, în 2017 e posibil ca sectorul financiar să facă primele tranzacţii semnificative cu băncile greceşti. În rest, activitatea de M&A (fuziuni şi achiziţii) va fi similară cu cea de anul trecut, iar sectorul bunurilor de consum îşi va continua dezvoltarea şi va exista o consolidare a sectorului serviciilor medicale.

”În 2017, în afară de sectorul bancar, continuă să fie active domeniile unde s-a observat tendinţa consolidărilor şi în 2016. În investiţiile imobiliare, interesul se îndreaptă cu precădere către centre comerciale şi birouri, prin fodurile de investiţii imobiliare prezente în piaţă (NEPI, Globalworth şi GTC/Lonestar), dar există şi semne de reviriment timid pe zona rezidenţială. Serviciile medicale vor fi active datorită celor doi jucători privaţi (Medlife şi Regina Maria), care vor continua creşterea afacerilor şi prin achiziţii. În sectorul retail, este de aşteptat ca achiziţia Profi de către Mid Europa Partners să genereze consolidări în sector”, se arată în raport.

În 2016, valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România a fost 3,54 miliarde dolari, în scădere cu 3% faţă de 2015, iar numărul tranzacţiilor a fost 113, în scădere cu 8% faţă de 2015. În schimb, s-a înregistrat o creştere a tranzacţiilor interne, cumulând 41% din numărul total, faţă de 35% în 2015. Valoarea medie a tranzacţiilor de sub 100 milioane dolari a fost 24 milioane dolari.

”După numărul de tranzacţii, cele mai atractive sectoare au fost cel de producţie (cu 20 de tranzacţii), sectorul serviciilor (cu 12 tranzacţii), urmate de IT şi cel alimentar şi de băuturi (cu câte 11 tranzacţii fiecare)”, se arată în raport.

Comparativ cu 2015, când predominanţi au fost investitorii din SUA, cei mai importanţi investitori străini au fost europeni (Germania – 12 tranzacţii, Franţa – 7 tranzacţii, Polonia – 5 tranzacţii). Doar 3 din tranzacţiile înregistrate au fost făcute de investitori români care au achiziţionat ţinte externe. Majoritatea covârşitoare a investitorilor au fost strategici (81%), numărul tranzacţiilor efectuate de aceştia fiind similar cu cel din 2015 (83%).

Specialiştii EY România au oferit consultanţă pentru patru tranzacţii din top 10: SAB Miller, Profi, Albalact şi Shopping City Sibiu. Echipa departamentului de asistenţă în tranzacţii e condusă de Florin Vasilică, împreună cu directorii executivi Liliana Buşoiu, Ioana Mihai şi Horiana Istodor.

Conform unei estimări publicate recent de firma de consultanţă PwC, valoarea totală a fuziunilor şi achiziţiilor din România a crescut cu 17% în 2016 faţă de anul anterior, depăşind 3,6 miliarde de euro.

Totodată, potrivit unei estimări publicate în luna ianuarie de firma de audit şi consultanţă Deloitte, valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România a fost de 3,4-4 miliarde euro în 2016, cu 23% mai mult decât în anul precedent.

(news.ro)

Citește și...