Bogdan Putinică, vicepreşedinte Enea Software: Rolul unui guvern este să dezvolte economia. În România avem un guvern social, cu rol de Robin Hood

vocea.biz / 09.05.2017
Bogdan Putinică, vicepreşedinte Enea Software: Rolul unui guvern este să dezvolte economia. În România avem un guvern social, cu rol de Robin Hood

Rolul unui guvern este să dezvolte economia şi să creeze un viitor pentru mediul de afaceri, dar în România există un guvern social, cu rol de Robin Hood, care ”vrea să strângă şi să dea”, a declarat marţi în cadrul conferinţei ”Competiţia capitalurilor”, organizată de Revista NewMoney, în parteneriat cu Romanian Business Leaders, Bogdan Putinică, vicepreşedinte senior al companiei Enea Software.

“Guvernul nostru, care se schimbă o dată la şase luni, are mai degrabă politici de ordin social în abordarea economică. Să colecteze cât mai mulţi bani ca să crească pensiile, ca să-şi permită să-şi cumpere încă doi ani de mandat. În toată lumea civilizată, se pune problema dezvoltării economiei pe orizontală, a numărului de joburi, impactul în economia locală, taxe. La noi nu se discută despre asta niciodată”, a afirmat Putinică.

Acesta a mai spus că de fapt rolul unui guvern este să ajute economia să se dezvolte, nu să aibă rol de Robin Hood.

“Rolul unui guvern, de tip social aşa cum avem noi acum, în România este de Robin Hood. El vrea să strângă şi să dea. El nu trebuie să facă asta. Rolul unui guvern este să dezvolte economia şi să ne dea un viitor”, a completat vicepreşedintele senior al Enea Software.

Compania Enea este o firmă suedeză de software şi servicii care a intrat în România în urmă cu aproape un deceniu, prin preluarea companiei de software IP Devel, fondată, în 2000, de Bogdan Putinică şi Daniel Bogdan.

În 2006, Adecco a intrat în acţionariatul IP Devel, prin cumpărarea unui pachet de 76%. În 2008, suedezii de la Enea au preluau integral IP Devel, într-o tranzacţie de 3,2 milioane de euro În 2016, Enea a deschis două centre în afara celui din Bucureşti, la Iaşi şi la Craiova.

Compania a ajuns la 300 de angajaţi şi mai vrea să angajeze 60-70 de persoane.

Citește și...