Buffett: Am fost ”prea prost” ca să investesc în Amazon, iar cea mai mare greșeală a fost să nu cumpăr acțiuni Google

Daniel Ionașcu / 08.05.2017
Buffett: Am fost ”prea prost” ca să investesc în Amazon, iar cea mai mare greșeală a fost să nu cumpăr acțiuni Google

Miliardarul american Warren Buffett, supranumit ”Oracolul din Omaha” pentru modul în care își alege investițiile, a recunoscut sâmbătă că cea mai mare greșeală a sa a fost să nu investească în Google, deși cofondatorii acesteia veniseră la el să-i propună o investiție.

De asemenea, el a spus că a fost ”prea prost” ca să aprecieze Amazon și nu și-a dat seama de posibilitatea unei investiții în retailerul online.

În privința Google, el spune că nu a cumpărat acţiuni Google atunci când această companie primea 10-11 dolari pentru un click de publicitate de la divizia de asigurări Geico a Berkshire.
Imediat după listarea Google, în 2004, Larry Page și Sergei Brin, cofondatorii motorului de căutare, au venit la Buffett cu prospectul unei investiții. Dar Buffett a spus ”pas”, potrivit miliardarului.

Buffett a spus că ar fi trebuit să îşi dea seama de afacerea extraordinară cu publicitate a Google, pentru că inclusiv el contribuia practic la profitul său.

În privința Amazon, Buffett a spus că a ratat și această oportunitate, deși îl apreciază pe Jeff Bezos, fondatorul gigantului. ”Am fost prea prost să-mi dau seama. Nu am crezut că Bezos va avea un succes atât de mare”, a arătat Buffett.

IBM, o dezamăgire

Buffett este celebru pentru investițiile făcute, dar miliardarul nu s-a aventurat în lumea tehnologiei până recent, când a cumpărat acțiuni la IBM și Apple. El a justificat acest lucru prin faptul că nu investește în domenii pe care nu le înțelege.

Cu toate acestea, el a investit mai multe miliarde de dolari în IBM și Apple.

Însă zilele trecute, Buffett a spus că a apeciat greşit IBM. Timp de ani de zile Buffett a avut încredere în IBM, dar într-un interviu acordat CNBC a spus că şi-a redus cu o treime deţinerea la această companie. ”Nu mai apreciez IBM la fel ca acum şase ani, când am început să cumpăr acţiuni la aceasta”, a explicat miliardarul, adăugând că compania a întâlnit nişte concurenţi puternici. Veniturile IBM au scăzut constant în ultimii ani, iar investițiile în inteligența artificială (Watson) și cloud computing nu au adus rezultatele scontate, în vreme ce veniturile din servicii pierd rapid teren.

Apple, companie de ”bunuri de larg consum”

Despre Apple, el spune că aceasta este o companie mai mult din domeniul ”bunurilor de larg consum”, decât una de tehnologie.

În fine, Buffett a mai zis că cele mai mari cinci companii americane – Apple, Alphabet, Microsoft, Amazon și Facebook – au o valoare de piață de 2.500 de miliarde de dolari și că acestea pot fi conduse ”fără capital” deoarece produc singure bani.

”Woodstock pentru capitaliști”

În fine, el a criticat banca Well Fargo, a patra ca mărime din SUA, din cauza scandalului prin care trece aceasta legat de deschiderea de milioane de conturi de către angajați fără ca clienții să știe.

Buffett, 86 de ani, și vicepreședintele Charlie Munger, 93 de ani, au fost chestionați ore întregi la adunarea generală a a acționarilor Berkshire Hathaway, conglomeratul de investiții al lui Buffett. Aceasta atrage anual 40.000 de acționari, fiind comparată cu un ”Woodstock pentru capitaliști”.

Berkshire Hathaway are o capitalizare de 411 miliarde de dolari.

Citește și...