Aproape jumătate dintre proiectele depuse în cadrul programului Diaspora Start Up, menit să atragă românii din străinătate înapoi în țară prin finanțarea din fonduri europene a unei afaceri, au fost respinse în faza de proiect, neîndeplinind criteriile impuse de Programul Operational Capital Uman (POCU).
Un număr de 58 de organizații au aplicat pentru a funcționa ca administratori de granturi în cadrul programului în valoare de 30 de milioane de euro care își propune atragerea înapoi în țară a 3.000 de români, deschiderea a 300 de afaceri și crearea a cel puțin 600 de locuri de muncă până în 2018.
Administratorii de granturi ar trebui să aibă rolul de a dezvolta programe de mentorat pentru viitorii antreprenori și de a-i asista pe aceștia în începerea afacerilor.
Din cele 58 de organizații care au aplicat, însă, 24 au fost deja respinse, pentru că nu îndeplineau criteriile necesare, în special cele legate de cofinanțarea proiectelor.
Potrivit autorității de management al fondurilor POCU, cele mai multe proiecte de case au picat din cauza neindeplnirii a cate un singur criteriu, dar a fost si un proiect care nu indeplinea 14 criterii, iar un altul, 9 criterii.
Administratorii de granturi pot obține fonduri de până la 5 milioane de euro fiecare, aceștia urmând să folosească banii pentru a finanța mai departe proiectele românilor dispuși să se întoarcă în țară din străinătate.
Fiecare proiect mai mic poate obține o finanțare de până la 40.000 de euro, în baza planului de afaceri prezentat administratorilor de granturi.
Românii dispuși să se repatrieze primesc până la 10.000 de euro la întoarcerea în țară, iar apoi 75% din subvenția solicitată.
Pentru a primi restul de bani până la maximum 40.000 de euro, aceștia trebuie să dovedească după primul an că au avut venituri brute echivalente cu 30% din prima tranșă de bani primită.
De asemenea, în termen de șase luni aceștia trebuie să dovedească faptul că au angajat cel puțin două persoane.