România, în topul UE la creșterea comerțului cu amănuntul

Amalia Blanariu / 04.05.2017
România, în topul UE la creșterea comerțului cu amănuntul

România a avut, în martie, una dintre cele mai mari creșteri anuale a comerțului cu amănuntul din Uniunea Europeană.

Datele Biroului European de Statistică (Eurostat) remise joi arată că în România vânzările cu amănuntul au crescut în luna martie 2017 cu 9,1% față de aceeași lună a anului precedent. Țara noastră a fost astfel pe locul doi în clasamentul UE, după Slovenia, care a avut un avans de 10,4%, dar înaintea Luxemburgului, care a raportat o creștere de 7,8%.

La nivelul întregii Uniuni Europene, comerțul cu amănuntul a urcat cu 2,5% în martie 2017, față de aceeași lună din 2016. Evoluția a fost susținută de creșterea cu 3,7% a vânzărilor de produse nealimentare și cu 1,2% a celor alimentare, a băuturilor și țigărilor. În aceeași perioadă, carburanții au avut un avans al vânzărilor de 0,4%.

”Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna martie 2017, comparativ cu luna martie 2016 a înregistrat o creştere cu 9,2% ca urmare a creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+13,1%), vânzările de produse nealimentare (+12,9%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,8%)”, a anunțat, joi, Institutul Național de Statistică (INS), într-un comunicat de presă remis Vocea.biz.

În același interval analizat, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 7,7% ca urmare a creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+12,4%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+11,6%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,4%).

Conform INS, în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2016, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a înregistrat o creştere cu 6,9% datorită creşterii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+12,6%), vânzărilor de produse nealimentare (+9,0%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+1,6%). Evoluția pe același segment, în intervalul analizat, în serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 7,4%, datorită creşterii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+10,4%), vânzărilor de produse nealimentare (+10,3%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,9%).

În ceea ce privește evoluția volumului cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) în luna martie 2017, faţă de luna precedentă, a crescut atât ca serie brută cu 16,4%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,0%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 9,2%, respectiv cu 7,7%.

”Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna martie 2017, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 16,4%, ca urmare a creşterii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+25,0%), vânzărilor de produse nealimentare (+17,2%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+10,6%). Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna martie 2017, comparativ cu luna precedentă a crescut pe ansamblu cu 1,0%, ca urmare a creşterii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,2%) şi vânzărilor de produse nealimentare (+1,4%). Vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au rămas la acelaşi nivel”, mai precizează INS în comunicatul citat.

Citește și...