Curs BNR. Euro se apropie din nou de pragul de 4,55 lei

vocea.biz / 03.05.2017
Curs BNR. Euro se apropie din nou de pragul de 4,55 lei

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs de referinţă de 4.5485 lei/euro, în creştere cu 0,04% faţă de nivelul precedent şi nou nivel maxim din 3 aprilie, în condiţiile în care leul este afectat atât de tendinţa regională. de depreciere a monedelor emergente înaintea alegerilor din Franţa, cât şi de riscuri interne, privind situaţia bugetului public, spun analiştii, potrivit News.ro.

Marţi, BNR a afişat un curs de 4.5468 lei/euro.

Leul a evoluat sub presiune după minivacanţa de 1 Mai, ca urmare a riscurilor interne, legate de derapaje fiscale, şi externe, privind alegerile din Franţa.

“Mişcarea a venit, probabil, pe fondul precauţiei în rândul participanţilor la piaţa înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa de duminică, însă ar putea sublinia şi riscurile interne (de fapt, leul a evoluat ieri mai slab decât monedele din regiune). (…) Oricum, având în vedere că EUR/RON se află lângă un nivel care ar putea fi noua limită superioară a „zonei de confort” a băncii centrale (anume 4,56), credem că astăzi ar putea consolida puţin lângă 4,55”, arată un raport al ING Bank, publicat miercuri, potrivit sursei citate.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 4,1641 lei la 4,1691 lei.

Totodată, cursul francului elveţian a crescut de la 4,1896 lei la 4,2129 lei.(News.ro)

Citește și...