RAR își face sediu nou la Satu Mare. Investiție de 13 milioane de lei

Ciprian Fabian / 28.03.2017
RAR își face sediu nou la Satu Mare. Investiție de 13 milioane de lei

Registrul Auto Român va investi peste 13 milioane de lei în construcția unui nou sediu al agenției din Satu Mare. După mai bine de 10 ani în care a funcționat într-un spațiu închiriat, RAR va de anul viitor un sediu propriu la Satu Mare.

Mutarea a fost impusă pentru a îmbunătății condițiile de desfășurare a activității pentru clienții RAR. Noul sediu RAR va avea două linii tehnologicei, ceea ce înseamnă mai multe lucrări efectuate simultan și, implicit, reducerea timpilor de așteptare. De altfel, șefii RAR și-au exprimat dorința ca, în primul rând, așteptarea să fie mai scurtă, întrucât aceasta era cea mai mare nemulțumire a clienților.

Centrul judeţean Satu Mare îşi desfăşura în prezent activitatea într-o hală închiriată, în condiţii total improprii şi pentru angajaţii de la RAR, dar mai ales pentru cei care veneau şi aveau nevoie de serviciile RAR.

Prin construirea noului sediu la standarde europene, de pe Drumul Careiului. Registrul Auto Român vine în întâmpinarea nu doar a clienţilor săi sătmăreni, dar şi a posesorilor de autovehicule din judeţele limitrofe. Acest lucru este posibil graţie implementării programului call-center naţional, care permite clienţilor să opteze pentru orice reprezentanţă doresc, în cazul în care acest lucru scurtează timpul de aşteptare până la efectuarea prestaţiei

Tags:
Citește și...