România a înregistrat, în ultimul trimestru din 2016, cea mai mare creștere a costului forței de muncă de la nivelul Uniunii Europene. Evoluția raportată de țara noastră pe acest segment a fost de aproape 7 ori mai mare decât media înregistrată la nivelul spațiului intracomunitar.
Datele publicate de biroul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat) arată că, în intervalul octombrie-decembrie 2016, în România s-a înregistrat cea mai mare creștere anuală a costului orar mediu al forței de muncă din UE la nivelul întregii economii, de 12,3%.
România a avut, în aceeași perioadă, și cea mai mare creștere din Uniunea Europeană a costului mediu orar cu forța de muncă în sectorul non-business, care cuprinde domeniile administrație publică, securitate socială, educație, sănătate și alte activități din domeniul serviciilor. Evoluția medie de 18,3% a fost susținută și de majorarea salariului minim pe economie, care a ajuns la 1 mai 2016 la 1.250 lei, în creștere cu 19% față de nivelul anterior.
În schimb, în sectorul economiei business (preponderent privat) costul cu angajații a avut o creștere mai temperată: 10,5% în trimestrul IV, 11,3% in trimestrul III, 11,3% in trimestrul II și 9,3% in trimestrul I din anul 2016 față de perioadele similare din 2015.
În topul țărilor cu cele mai mari evoluții ale costurilor cu angajații în ultimele trei luni ale lui 2016 comparativ cu ultimul trimestru din 2015 se mai află și Lituania, cu un avans de 10,7%, Letonia, cu un plus de 8,1% și Bulgaria, unde creșterea a fost de 8%. În schimb, în Grecia și Austria costul a scăzut cu 0,5% și, respectiv, 0,1%.
Media costului orar cu forța de muncă a crescut în trimestrul 4 din 2016, comparativ cu aceeași perioadă din 2015, cu 1,6% în zona euro și, respectiv, cu 1,7% în toată Uniunea. Evoluția față de trimestrul precedent a fost de 1,4% în zona euro și de 1,8% în tot spațiul intracomunitar.
Principalele componente ale costului forței de muncă sunt salariile și costurile nesalariale.
În trimestrul patru al anului trecut, comparativ cu aceeași perioadă din 2015, costul forței de muncă a crescut în zona euro cu 1,8% în industrie, cu 2,3% în sectorul construcțiilor, cu 1,5% în servicii și cu 1,5% în sectorul non-business.
În toată Uniunea Europeană, costul forței de muncă pe oră a crescut cu 1,7% în industrie, cu 3,1% în construcții, cu 1,6% în servicii și cu 1,8% în principalele domenii din sectorul non-business.
Pe de altă parte, în aceeași perioadă a anului trecut, România a înregistrat o rată a locurilor de muncă vacante de 1,3%, cu 0,5 puncte procentuale sub media din Uniunea Europeană.
Printre statele cu cele mai mari rate ale locurilor de muncă vacante au fost Cehia (3%), Belgia (2,9%), Germania (2,6%) și Marea Britanie (2,5%), în timp ce minimele au fost raportate în Grecia (0,3%), Cipru (0,6%), Spania, Polonia și Portugalia (fiecare cu 0,7%) și Bulgaria (0,8%).