Uniunea Europeană vrea introducerea unei ”taxa Robin Hood” pe tranzacțiile financiare, dar aceasta depinde de Belgia și Slovacia

Daniel Ionașcu / 22.03.2017
Uniunea Europeană vrea introducerea unei ”taxa Robin Hood” pe tranzacțiile financiare, dar aceasta depinde de Belgia și Slovacia

Mai multe state puternice din Uniunea Europeană, precum Germania, Franța și Italia, vor să introducă o taxă pe tranzacțiile financiare, însă aceasta depinde de Belgia și Slovacia, care nu vor ca aceasta să vizeze o serie de tranzacții derivative deoarece își bazează sistemele de pensii pe acestea.

Hans Joerg Schelling, ministrul austriac de Finanțe, a declarat marți că o decizie finală cu privire la posibilitatea ca un grup de state europene să introducă o taxă pe tranzacțiile financiare va fi luată în luna mai, informează AP.

”Dacă aceste state vor decide să părăsească grupul atunci proiectul va fi abandonat, pentru că nu sunt suficiente state membre care doresc acest lucru. Trebuie să se decidă în luna mai”, a spus Hans Joerg Schelling, potrivit Agerpres.ro.

Belgia și Slovacia au probleme cu taxarea produselor derivate, care au un rol important în finanțarea sistemelor lor de pensii. Potrivit unei soluții de compromis propusă recent celor două state, produsele derivate ar fi, în principiu, vizate de taxa pe tranzacțiile financiare, dar fiecare țară va putea decide dacă renunță sau nu să le taxeze.

Pentru a fi introdusă, taxa pe tranzacțiile financiare are nevoie de sprijinul a cel puțin nouă state membre. Însă chiar dacă în luna mai se va ajunge la un acord cu privire la acest proiect, nu a fost fixată încă nicio dată pentru introducerea acestei taxe.

Ideea de a taxa tranzacțiile financiare datează din anii 1970 prin propunerea unei ”taxe Tobin”, numită după câștigătorul Premiului Nobel pentru Economie, James Tobin.

Aceasta a fost relansată în 2011 când criza financiară făcea ravagii în Uniunea Europeană. Atunci statele membre au trebuit să aloce miliarde de euro din banii contribuabililor pentru a salva instituții financiare și în consecință părea legitim să impună acestora să plătească costurile viitoarelor crize.

Citește și...