Un poștaș din China a devenit peste noapte unul dintre cei mai bogați oameni ai țării

Daniel Ionașcu / 01.03.2017
Un poștaș din China a devenit peste noapte unul dintre cei mai bogați oameni ai țării

Wang Wei, fondatorul serviciului de curierat S.F. Express din China, a devenit al treilea cel mai bogat om din statul asiatic, după ce acțiunile companiei sale au crescut cu 56% odată cu listarea pe bursa din Shenzen, potrivit EvoNews.com.

Wang a fondat compania în anii ’90, iar aceasta a funcționat vreme de 16 ani la granița dintre China și Hong Kong. Mai exact, făcea livrări pe piața neagră.

Guvernul de la Beijing nu a permis funcționarea serviciilor de curierat și livrare decât din 2009, iar de atunci chiar încurajează competiția și consolidarea. Anterior, acesta era un monopol al Poștei chineze.

Wang este fiul traducătorului de limba rusă al Armatei chineze și a văzut potențialul transportului de colete dintre China și Hong Kong imediat după ce fostul lider comunist Deng Xiaoping a vizitat Shenzen și a demarat reforme economice în China. Familia lui Wang a emigrat în Hong Kong atunci când era mic, dar el a revenit pentru a-și face firma.

Acum compania sa operează o flotă de 36 de avioane cargo și 15.000 de vehicule.

Iar săptămâna trecută S.F. Express s-a listat pe bursa din Shenzen. Acțiunile sale au crescut cu 56%, ceea ce l-a făcut pe Wang al treilea miliardar din China, cu o avere de 26,5 miliarde de dolari.

Wang însuși a acordat angajaților companiei bonusuri în ziua cu listarea, iar mulți au folosit banii pentru a cumpăra acțiuni la S.F. Express. Aceste achiziții au contribuit la ascensiunea puternică a prețului. Circa 20.000 de angajați ai firmei și-au deschis conturi pe bursă pentru a tranzacționa.

S.F Express raporta în 2015 venituri totale de 7 miliarde de dolari, cele mai mari din sectorul său de activitate. Pentru 2016 a anunțat venituri preliminare de 8,35 miliarde de dolari și un profit net de 377 milioane de dolari. Acum dorește să construiască un aeroport în provincia chineză Hubei.

Succes pe urmele Alibaba

Wang și o serie de alți proprietari de firme de curierat s-au îmbogățit peste noapte, pe măsură ce companiile lor s-au listat pe bursă. Succesul lor este atribuit, însă, gigantului online Alibaba, care domină comerțul electronic din China.

Anual, în China sunt expediate 31 de miliarde de colete, iar Taobao și Tmall – cele două platforme ale Alibaba, acontează 60% din total.

Alte companii de curierat din China s-au listat la rândul lor, iar acum fondatorii sunt și ei miliardari. Astfel, Lai Meisong – fondatorul ZTO Express – are acum o avere estimată la 2,7 miliarde de dolari după ce compania s-a listat pe bursa de la New York în octombrie. La fel, Yu Huijiao – fondatorul YTO Express Group – are acum o avere de 7,6 miliarde de dolari, după ce compania sa a ajuns pe bursa din Shanghai. În fine, Nie Tengyun – care a înființat Yunda Express – are o avere de 5,8 miliarde de dolari după listarea la Shenzen în luna decembrie.

În ultimii zece ani, eficiența operațională a crescut în China, iar acum costul trimiterii unui colet a scăzut cu 57%, până la 1,86 de dolari. Spre comparație, în SUA este de 10 dolari.

Citește și...