Ministrul Muncii: Investiţiile autorităţilor locale sunt compromise pentru că Iohannis a întârziat bugetul

vocea.biz / 01.03.2017
Ministrul Muncii: Investiţiile autorităţilor locale sunt compromise pentru că Iohannis a întârziat bugetul

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a afirmat, miercuri, la TVR, că investiţiile autorităţilor locale pentru anul 2017 sunt “compromise” pentru că preşedintele Klaus Iohannis a întârziat trei săptămâni promulgarea bugetului de stat, ceea ce conduce la întârzieri în contractarea şi derularea lucrărilor, informează News.ro.

“S-a întârziat bugetul cu trei săptămâni, timp în care autorităţile locale nu au putut să îşi aprobe bugetele, din cauza faptului că nu exista bugetul naţional. Asta înseamnă că investiţiile pentru acest an sunt aproape compromise”, a afirmat ea.

Ministrul a spus că abia în luna martie vor putea autorităţile locale să-şi aprobe bugetele propri, de când va curge un termen de o lună pentru efectuarea documentaţiei pentru investiţii, iar licitaţiile vor dura cel puţin şase luni. În aceste condiţii, se va ajunge în luna octombrie, când lucrările sunt sistate din cauza vremii.

“S-au compromis investiţiile pe anul acesta? Din vina cui?”, a continuat ea.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat pe 16 februarie Legea bugetului de stat pe anul 2017, la două săptămâni după aprobarea proiectului în Guvern, în forma finală. Prima formă a Executivului, discutată şi prezentată public în luna ianuarie, a fost retrasă la solicitarea liderului PSD, Liviu Dragnea, care a dorit modificări suplimentare în alocarea fondurilor.

Citește și...