Mega Image, 28 de supermarketuri şi 40 de magazine de proximitate deschise în 2016

vocea.biz / 01.03.2017
Mega Image, 28 de supermarketuri şi 40 de magazine de proximitate deschise în 2016

Retailerul Mega Image a deschis în România 28 de supermarketuri şi 40 de magazine de proximitate în 2016, iar numărul total al magazinelor operate de Ahold Delhaize pe piaţa locală a ajuns la sfârşitul anului trecut la 526, se arată în raportul anual publicat miercuri de grup, citat de News.ro. 

Potrivit raportului, Mega Image este retailerul de alimente cu cel mai ridicat ritm de creştere din România.

În trimestrul al patrulea, vânzările nete proforma din Europa Centrală şi de Est au crescut cu 3,8% (4,3% la curs valutar constant), la 1,458 miliarde de euro, susţinute în primul rând de România, precum şi de Serbia, în timp ce în Cehia au stagnat.

În Grecia, ritmul de creştere al vânzărilor a încetinit în trimestrul al patrulea, ca efect al performanţelor solide din aceeaşi perioadă a anului trecut.

“În Europa Centrală şi de Est creşterea vânzărilor a fost susţinută în principal de România. Marjele operaţionale au scăzut în special din cauza afacerilor din Serbia şi Cehia”, se arată în raport.

În 2016, vânzările nete proforma au urcat cu 8% în Europa Centrală şi de Est, la 5,557 miliarde de euro (8,1% la curs valutar constant).

Grupul a obţinut în trimestrul al patrulea un profit înainte deducerea dobânzilor, dobânzilor, taxelor, deprecierii şi amortizării (EBITDA) de 112 de milioane de euro în Europa de Sud-Est, în scădere cu 7,4% faţă de intervalul similar al anului trecut (declin de 6,7% la curs valutar constant).

În 2016, profitul EBITDA în regiune a urcat cu 12,8%, la 378 milioane euro (13,5% la curs valutar constant).

La nivel de grup, vânzările nete proforma au crescut în trimestrul al patrulea cu 54,5%, la 15,11 miliarde de euro (52,6% la curs valutar constant).

Profitul net a scăzut cu 43,3%, la 144 milioane de euro, din cauza cheltuielilor mari.

În 2016, vânzările Ahold Delhaize au avansat cu 30,1% (29,6% la curs valutar constant), la 49,69 miliarde de euro.

Profitul net a scăzut cu 2,5% ( 2,9% la curs valutar constant), la 830 milioane de euro.

Delhaize Group şi grupul olandez Royal Ahold au anunţat în 2015 un acord de fuziune, integral în acţiuni, operaţiunile finalizată în iulie 2016, care a dus la formarea unuia dintre cei mai mari retaileri din Statele Unite.

Compania rezultată în urma fuziunii asigură circa două treimi din vânzările de retail de pe coasta de est a SUA, unde Ahold operează reţelele de magazine Giant şi Stop & Shop, în timp ce Delhaize deţine lanţurile Food Lion şi Hannaford.

Noua companie se numeşte Ahold Delhaize şi este înregistrată în Olanda.

Citește și...