Numărul autorizațiilor de construire emise, în creștere

Amalia Blanariu / 30.06.2017
Numărul autorizațiilor de construire emise, în creștere

Numărul autorizațiilor de construire emise în primele cinci luni ale anului au crescut față de perioada similară a anului trecut, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS).

Trendul ascendent s-a menținut la nivelul lunii mai atât în raport cu luna precedentă, cât și față de aceeași lună a anului trecut. Astfel, în luna mai 2017, s-au eliberat 4342 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 30,5% faţă de luna aprilie 2017 şi cu 17,1% faţă de luna mai 2016, informează INS.

În primele cinci luni ale anului 2017 s-au eliberat 15.086 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2,5% faţă de perioada corespunzătoare a anului precedent. Dintre acestea, 4.342 autorizaţii pentru construirea de clădiri rezidenţiale s-au eliberat numai în luna mai 2017, din care 65,8% sunt pentru zona rurală.

”Distribuţia în profil regional evidenţiază o creştere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale faţă de luna aprilie 2017, în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+238 autorizaţii), Sud-Muntenia (+183), Nord-Est (+173), Vest (+169), Nord-Vest (+129), Centru (+113) şi Sud-Vest Oltenia (+49). Scădere s-a înregistrat în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (-39 autorizaţii)”, precizează INS referitor la numărul autorizațiilor de construire emise în mai 2017.

Cele mai semnificative creşteri în luna mai 2017 faţă de aceeaşi lună a anului precedent s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+205 autorizaţii), Sud-Muntenia (+136) şi Nord-Vest (+118). În schimb, în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, s-a înregistrat o contracție a numărului de autorizaţii cu 50.

În primele cinci luni din 2017, comparativ cu perioada similară din 2016, s-a raportat o creştere în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (+340 autorizaţii), Centru (+170), Bucureşti-Ilfov (+76), Nord-Vest (+44) şi Sud-Vest Oltenia (+8). În schimb, un trend descendent s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-178 autorizaţii), Sud-Muntenia (-83) şi Sud-Est (-15).

Citește și...