Euro, aproape de 4,6 lei din cauza moțiunii de cenzură, cel mai slab nivel din 2012 încoace

Vocea.biz / 21.06.2017
Euro, aproape de 4,6 lei din cauza moțiunii de cenzură, cel mai slab nivel din 2012 încoace

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat miercuri un curs de referinţă de 4,5987 lei/euro, în creştere cu 0,07% faţă de nivelul precedent şi nou nivel maxim din 3 august 2012, în condiţiile în care investitorii au aşteaptat rezultatul votului pe moţiunea de cenzură depusă de către alianţa PSD-ALDE împotriva propriului guvern şi clarificări despre formarea unui nou Executiv, scrie News.ro.

Marţi, BNR a afişat un curs de 4,5957 lei/euro.

Un nivel atât de ridicat al cusului de schimb euro/leu nu a mai fost atins din 3 august 2012, cursul BNR a fost de 4,6481 lei/euro, nivel care rămas până acum maxim istoric.

Nivelul maxim istoric din 2012 a fost atins tot pe fondul unor tensiuni politice majore din România, în perioada suspendării preşedintelui de atunci, Traian Băsescu, de către majoritatea USL din Parlament.

Leul s-a depreciat semnificativ începând de joi, după ruptura apărută între liderul PSD, Liviu Dragnea, şi premierul Sorin Grindeanu, şi în condiţiile în care alianţa PSD-ALDE a iniţiat o moţiune de cenzură împotriva propriului guvern.

Votul pe moţiunea de cenzură, care se desfăşoară miercuri, a mărit presiunea asupra leului, spun analiştii.

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat de la 4,1189 lei la 4,1287 lei.

Totodată, cursul francului elveţian a crescut de la 4,2327 lei la 4,2371 lei.

(News.ro)

Citește și...