Miliardarul american Jim Rogers, partener de afaceri al legendarului George Soros încă din anii 70, avertizează că se apropie o nouă criză financiară, ”cea mai mare din viața sa”, mult mai dură decât cea din 2008.
Într-un interviu pentru publicația americană Business Insider, Jim Rogers, 75 de ani, a prezis o prăbușire a piețelor financiare în viitorul apropiat, care va fi mult mai devastatoare decât oricare altă criză de până acum.
Întrebat ce se va întâmpla pe piețele financiare, Rogers a răspuns că unele acțiuni din America se transformă într-o bulă care va exploda, deci ar trebui să fim îngrijorați. Miliardarul l-a asigurat însă pe interlocutorul său, CEO-ul Business Insider Henry Blodget, că el este unul dintre norocoșii care își vor păstra jobul, pentru că ”cineva trebuie să relateze criza”.
Invitat să își ducă ideea până la capăt – să precizeze exact când va veni această nouă criză, miliardarul a spus simplu: Mai târziu în acest an sau anul viitor.
Și ce va duce la declanșarea crizei? – a fost următoarea întrebare.
”În 2007, Islanda a intrat în faliment, dar oamenii au spus atunci ‘Islanda? Asta e o țară? Au și o piață financiară?’. Au urmat apoi Irlanda, Bear Stearns, Lehman Brothers. Crizele sunt mereu ca niște spirale, încep întotdeauna acolo unde nu te uiți”, a explicat Jim Rogers.
Astfel, în viziunea omului de afaceri, ar putea fi un fond de pensii american care intră în faliment, ar putea fi o țară la care nu ne uităm, ar putea fi un război – mai puțin probabil să fie un război, ”dar ceva tot va fi”.
Dar cât de mare va fi această criză? – a venit, firesc, următoarea întrebare. ”Va fi cea mai mare din viața mea, și sunt mai în vârstă decât tine. Va fi foarte grav”, a răspuns Rogers.
”Am avut probleme financiare în America la fiecare 4-7 ani, de la începuturile republicii. Ei bine, au trecut mai mult de 8 ani de la ultima criză. Datoriile acumulate în 2008 sunt nimic pe lângă ce se întâmplă acum. În 2008, chinezii aveau o grămadă de bani economisiți pentru zile negre. Zile negre au venit și au început să cheltuiască banii. Acum până și chinezii au datorii”, a mai spus miliardarul.
În ceea ce privește soluțiile la această criză, Jim Rogers a spus că se va încerca o cale de scăpare: ”Vor încerca să crească rata dobânzii, apoi, când lucrurile vor începe să arate foarte rău, oamenii vor suna și vor spune ‘Trebuie să ne salvați. E vorba de civilizația occidentală. Se va prăbuși’. Iar Fed, care e făcută din birocrați și politicieni, va spune ”Ar fi bine să facem ceva. Vor fi niște ultime eforturi, dar de data asta nu va merge”.
Miliardarul a mai spus că vom vedea dispărând partide politice, insituții cu tradiție, muzee, spitale, unversități, firme financiare.