Directorul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, Nicolae Dan Tivilichi, vrea să atragă fluxul de marfă din vestul țării, spre portul Constața. Pentru asta, Tivilchi propune crearea unor “porturi de uscat.”
Directorul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța își propune să atragă fluxul de marfă din vestul țării prin crearea unor “porturi de uscat”, titrează News.ro.
“Tindem să construim aceste landporturi, porturi de uscat. O cantitate importantă de containere, de 150.000, poate chiar 200.000 pe an pleacă din vestul ţării spre Hamburg, pe cale ferată, în loc să vină în Portul Constanţa. Acesta a fost principalul motiv pentru care ne-am dus la Cluj, unde am încercat o colaborare cu toate forţele implicate, reprezentând Vamă, Poliţie de Frontieră, administraţie şi să vedem ce se întâmplă, de ce se întâmplă acest lucru, care sunt cauzele şi unde putem să intervenim pentru a schimba acest flux de marfă. Ba chiar există marfă care pleacă din vestul ţării spre portul Koper, pe calea ferată”, a afirmat directorul CN APMC.
Directorul spune că aceste landporturi ar putea face ca Administrația Porturilor Maritime să fie cunoscută pe toate platformele de logistică din ţară.
“Înseamnă ca noi să fim cunoscuţi, să existăm pe toate platformele de logistică, HUB-uri, din zona ţării noastre. Vestul ţării reprezintă un HUB, acolo există importante parcuri logistice. Am pierdut containere care tranzitau Portul Constanţa în favoarea Portului Hamburg”, a mai spus Tivilchi.
În perioada următoare se dorește realizarea unei întâlniri în nordul ţării cu firmele din domeniul logisticii. O discuție similară a avut loc săptămâna trecută și cu reprezentanții din domeniu din zona de nord-vest a României.