Banii digitali sunt virtuali, dar au efecte reale. Cum vine, însă, asta? Vocea.biz vă prezintă cum pot fi utilizate monedele virtuale.
Monedele virtuale au debutat în 2009 odată cu lansarea Bitcoin, care folosește elemente de criptografie. Mai exact, toate tranzacțiile sunt înregistrate în așa-numitul ”blockchain”, care reprezintă un ”lanț” ale cărui ”zale” consemnază toate tranzacțiile efectuate.
Acestea sunt verificate de o rețea de calculatoare, care trebuie să rezolve o serie de calcule complexe. Calculatoarele nu se află într-o locație centrală, ci fiecare utilizator își poate folosi propriul PC. Rezolvarea de probleme matematice previne frauda.
Bitcoin a fost ”inventat” de enigmatul Satoshi Nakamoto. Nemulțumit de faptul că băncile centrale din întreaga lume scădeau dobânzile și depreciau monedele naționale în toiul crizei economice, Nakamoto a venit cu ideea de a inventa o monedă care să nu fie sub controlul băncilor centrale pentru a nu fi ”sărăciți” cei cu economiile în depozite bancare.
De asemenea, cantitatea de monede este limitată, tocmai pentru a prezerva valoarea, spre deosebire de băncile centrale din întreaga lume, care pot porni oricând ”tiparnița” de bani. O altă caracteristică a Bitcoin este că tranzacțiile sunt anonime, adică nu se știe între cine și cine se fac.
Dar rezolvarea problemelor matematice ține rețeaua ”în viață” și istoricul tranzacțiilor. Aceasta are și un alt efect: produce monedele virtuale în cauză, ca răsplată pentru utilizarea calculatorului. Acestea se ”minează”. Pe măsură ce tot mai mulți oameni au folosit Bitcoin, valoarea acesteia a crescut.
Astfel au intrat în joc ”minerii” profesioniști de Bitcoin. Aceștia cumpără calculatoare puternice cu plăci grafice de ultimă generație de la Nvidia sau AMD și le folosesc la rezolvarea calculelor complexe din blockchain pentru generarea de noi monede care să rămână în proprietatea lor.
Identitatea lui Satoshi Nakamoto nu a putut fi determinată niciodată, deși mai multe persoane au pretins că ei sunt la originea Bitcoin. Alții au fost indicați de presă, dar aceștia au negat. Un istoric al situației a fost făcut de către Coindesk.com.
Bitcoin se poate tranzacționa pe burse, iar comercianții acceptă în Occident plata în Bitcoin. Potrivit International Business Times, în februarie 2015, peste 100.000 de companii permiteau plata prin Bitcoin.
Între companiile care se află pe listă se regăsesc Microsoft, Dell, Wikipedia, Twitch, Greenpeace, Expedia și PayPal.
Între timp, însă, valoarea Bitcoin a tot crescut, pe măsură ce tot mai mulți oameni au folosit moneda virtuală.
Aceasta a trecut de 2.800 de dolari recent, pe măsură ce tot mai mulți oameni din Japonia și Coreea de Sud au început să investească în aceasta din cauza dobânzilor negative sau infime la depozitele bancare. Totuși, creșterea puternică vine și cu îngrijorări: miliardarul Mark Cuban a scris pe Twitter că preţurile Bitcon se află într-o bulă speculativă şi că nu ştie când şi cât de mult se vor corecta.
Dat fiind că Nakamoto a minat primele blocuri din blockchain, acesta are acum o avere fabuloasă. În 2013, pe când Bitcoin era 1.000 de dolari, averea lui Nakamoto era estimată la circa un miliard de dolari. Acum, la 2.800 de dolari, acesta ar avea în jur de 2,8 miliarde de dolari dacă păstrăm proporția.
Deși Bitcoin este cea mai celebră monedă virtuală, nu este singura. Și altele au fost create, iar valoarea totală a acestora a depășit zilele trecute 100 de miliarde de dolari. Din această sumă, circa 45% o reprezintă numai Bitcoin.
O altă monedă aflată pe val pe este Ethereum, fondată de către programatorul Vitalik Buterin, un canadian de origine rusă de 23 de ani. Nu neapărat moneda în sine este importantă, cât ”blockchain-ul” care o susține.
Mai multe companii, precum gigantul bancar JPMorgan Chase și grupurile de tehnologie Microsoft, Intel și alte peste 20 de societăți s-au aliat pentru a dezvolta standarde care să facă Ethereum mai ușor de folosit de către companii, conform Reuters.
Între societățile aflate în consorțiu se mai găsesc furnizorul de servicii Accenture Plc, grupul petrolier BP, dar și băncile Credit Suisse, Banco Santander, UBS, BBVA, ING, Bank of New York Mellon Corp și agenția de știri Thomson Reuters Corp.
De asemenea, aplicația de chat Kik Messenger a anunțat recent că va lansa o monedă digitală proprie care va folosi blockchain-ul Ethereum. Ted Livingston, fondatorul și directorul executiv al Kik a afirmat că societatea va vinde 10% din cantitatea totală de monede. Astfel, Kik va fi prima aplicație de socializare care își va lansa propria monedă.
În fapt, datorită creșterii valorii Ethereum au crescut puternic recent acțiunile AMD, producător de cipuri grafice. Cipurile sale nu se mai găseau la vânzare pe Amazon și site-urile altor retaileri online, sugerând cerere foarte mare. Acestea sunt integrate în calculatoare și folosite pentru minarea de Ethereum. Potrivit analistului Mitch Steves de la RBC, minerii de Ethereum își recuperează investiția în calculator în 3-4 luni.
Alte companii, precum IBM și Hitachi sprijină Hyperledger Project, un grup condus de către Linux Foundation.
Această operațiune, numită ”ofertă inițială de monede” (initial coin offering – n.r.), devine din ce în ce mai folosită de companii pentru a obține finanțare deoarece este o modalitate nereglementată. Companiile obțin sume mari de bani așa, iar utilizatorii acelor monede sunt și primii care vor beneficia de ele.
Poate vă întrebați cum se transformă aceste monede virtuale în bani reali. Ei bine, totul pornește de la ce înseamnă ”banii” în general. Aceștia reprezintă o modalitate prin care oamenii dau valoare unui lucru. În trecut, băncile centrale din întreaga lume emiteau atâția bani cât aur aveau în visterie. Între timp, s-a renunțat la acest sistem. Acum valoarea este ”încrederea”. Mai exact, dolarul valorează atât cât cred oamenii că valorează. La fel și Bitcoin.
Pentru cei interesați banii digitali pot fi cumpărați pe ”bursele” de specialitate. Cea mai mare dintre acestea este Coinbase, aceasta fiind ușor de utilizat de către începători și acceptă dolari, euro sau lire sterline. Tot ce trebuie este să te înregistrezi, încarci banii pe cont și te apuci să tranzacționezi.
O listă cu peste 40 de burse specializate în tranzacționarea cu monede virtuale se află pe BestBitcoinExchange.io.
Pentru cei care ați citit până aici și vă frecați mâinile în dorința de îmbogățire masivă trebuie să știți câteva lucruri.
În primul rând, atât Bitcoin, cât și restul monedelor virtuale, fluctuează foarte mult. Există diferențe foarte mari între tranzacții de la o zi la alta. Tranzacționarea Bitcoin este la fel cu tranzacționarea de acțiuni pe bursă și este posibil ca acestea să pice oricând, iar portofoliul să nu mai valoreze nimic.
De asemenea, nu este recomandat să investiți TOATE economiile în monede virtuale, tocmai din cauza riscurilor mari. Fondurile de pensii sau investiții fac dispersia riscului, adică investesc în lucruri variate. De regulă, investițiile cele mai sigure au cele mai mici randamente. Între acestea se regăsesc depozitele bancare (care sunt garantate în UE până la 100.000 de euro) sau titlurile de stat.
Investițiile în Bitcoin sau alte monede virtuale sunt foarte speculative, mai speculative chiar decât cele în acțiuni.
În fine, una dintre părțile negative ale monedelor digitale este faptul că prin intermediul acestora pot fi finanțate grupuri teroriste, bande de criminali sau mafia datorită faptului tranzacțiile sunt anonime. Și asta pentru că Bitcoin este, în esență, un fel de PayPal cu valoare proprie, fără a avea bănci ca intermediari. Acest fenomen se numește ”democratizarea banilor”.