Peste 1.000 de apartamente de lux în construcție în București. 40% dintre ele sunt deja vândute

Andra Chițu / 09.06.2017
Peste 1.000 de apartamente de lux în construcție în București.  40% dintre ele sunt deja vândute

Anul trecut, doar 35 de apartamente au fost finalizate în locațiile rezidențiale premium și premium plus din București, Kiseleff și Aviatorilor fiind cele mai active zone, reprezentând 70% din totalul unităților finalizate. Pentru anul acesta și 2018 sunt așteptate 1.000 de apartamente de lux, 40% dintre ele fiind deja achiziționate, în condițiile în care sunt nefinalizate, iar prețurile ajung și la 3.500 euro pe metru pătrat, potrivit unui studiu realizat de Cushman & Wakefield Echinox.

Cele aproximativ 1.000 de apartamente aflate în construcție sunt așteptate a fi livrate în urmatorii doi ani, în partea de centru-nord a orașului. În T1 2017, în jur de 140 de apartamente premium și premium plus au fost finalizate, volum de patru ori mai ridicat comparativ cu numărul unităților livrate pe parcursul anului 2016. Per ansamblu, în 2017 sunt programate pentru finalizare în jur de 600 de apartamente premium și premium plus, se arată în studiu.

Dacă în 2016 cele mai multe unități au fost livrate în zonele Kiseleff și Aviatorilor, în 2017 cele mai multe apartamente premium urmează a fi livrate în Floreasca și Herăstrău. La polul opus, Kiseleff, Primăverii și Aviatorilor sunt zonele unde se înregistrează cea mai mică activitate, doar 10% din unitățile aflate în construcție aflându-se în aceste zone.

În ceea ce privește disponibilitatea unităților rezidențiale premium și premium plus programate pentru finalizare în 2017 și 2018, aproximativ 40% au fost deja achiziționate. Cele mai multe apartamente disponibilie pentru vânzare sunt localizate în proiecte ce urmează a fi livrate anul acesta, respectiv 60% din totalul unităților programate pentru livrare în 2017. Pentru anul 2018, disponibilitatea apartamentelor este mai redusă, doar 53% dintre acestea fiind la vânzare, la momentul actual.

Preturile apartamentelor premium din Bucuresti
Foto- C&W Echinox

Anul 2016 a fost un an atipic, comparativ cu anii precendenți și perioada următoare, atât din punct de vedere al unităților livrate, cât și al tipologiei apartamentelor. Majoritatea unităților livrate în decursul anului 2016 (mai mult de 90%) sunt apartamente cu 3 sau 4 dormitoare.

Spre comparație, analizând proiectele aflate în construcție ce urmează a fi livrate în perioada 2017-2018, 60% dintre unități sunt apartamente cu 2 sau 3 dormitoare. De asemenea, numărul unităților care oferă doar un dormitor a crescut semnificativ, față de anul 2016.

5 zone care se vor dezvolta cel mai rapid în nordul Bucureștiului în 2017-2019

Cu toate că apartamentele cu mai multe dormitoare sunt mai numeroase în proiectele aflate în construcție, suprafața construită a apartamentelor cu unul sau două dormitoare este ușor mai mare, comparativ cu unitățile finalizate. Dacă anul trecut suprafața medie construită a unui apartament cu un dormitor varia între 65 si 90 mp, în perioada 2017-2018, acestea vor avea între 65 și 120 mp.

Zona Primăverii înregistrează în continuare cel mai ridicat nivel de preț – 3.500 eur/mp construit, în timp ce în zonele Aviației și Floreasca, prețurile variază între 1.700 și 1.950 eur/mp construit.

Cererea pentru apartamentele localizate în zonele premium și premium plus ale orașului este reflectată de trei mari aspecte: disponibilitatea scăzută a apartamentelor finalizate (doar 30% din unitățile finalizate în 2016 mai sunt disponibile pentru vânzare), numărul mare de unități aflate în construcție (aproximativ 1.000) și faptul că aproximativ 40% din acest volum a fost deja tranzacționat.

Principalele caracteristici ale zonelor rezidențiale premium și premium plus din zona de Nord a capitalei sunt densitatea ridicată de spații verzi precum lacuri și parcuri, varietatea de restaurante, cafenele și bistrouri, conexiune excelentă la rețeaua de transport public, proximitatea față de Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, densitatea medie de dezvoltări rezidențiale, destinația preferată de Ambasade și Reședințe Oficiale, apartamente ce dispun de planuri eficiente cu suprafețe mari și terase generoase. Prețul mediu de vânzare/mp construit variază între 1.700 – 3.500 euro + TVA.

Citește și...