Bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome de Transport București (RATB) a fost aprobat de consilierii generali ai Capitalei în ședința de joi.
În 2017, conform bugetului aprobat de Consiliul de Administrație al RATB și votat de consilierii generali, Regia estimează că va înregistra venituri de 818,64 milioane lei și cheltuieli echivalente cu veniturile, conform notei de fundamentare a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2017 obținute de Vocea.biz.
Cea mai mare pondere din totalul veniturilor prognozate pentru acest an, respectiv mai bine de două treimi din total, o au subvențiile acordate de Primăria Capitalei pentru acoperirea diferenței de tarif, care se ridică la 550 milioane lei.
Regia mai estimează că încasările din vânzarea titlurilor de călătorie se vor ridica la 174,25 milioane lei, ”ca urmare a măsurilor de diminuare a evaziunii în mijloacele de transport și de atragere a utilizatorilor transportului public”, la care se adaugă alte 7,2 milioane lei din serviciile prestate terților la Centrul de Sănătate, școala de șoferi sau ITP. Cât despre veniturile din amenzi și penalități, acestea sunt prognozate la 100.000 lei, în condițiile în care numai încasările din suprataxa de călătorie au depășit în cursul anului trecut 4 milioane lei.
RATB mai mizează și pe alte venituri, respectiv:
Cheltuielile, estimate tot la 818,64 milioane lei, vor fi alocate în cea mai mare parte pentru angajați și se vor împărți astfel:
Indicatorii fizici programați pentru anul 2017 vizează un rulaj total de 78,65 milioane km, dintre care circa 51,2 milioane km vor fi parcurși de autobuze, aproximativ 18,1 milioane km de tramvaie, iar circa 9,3 milioane km de tramvaie.
În ceea ce privește parcul mediu circulant în zilele lucrătoare, acesta se ridică la un total de 1.179 vehicule, dintre care 764 autobuze, 253 tramvaie și 162 troleibuze.
Numărul de personal prognozat până la sfârșitul anului 10.625 persoane.
”Realizarea indicatorilor economici prevăzuți în prezentul Buget de Venituri și Cheltuieli depinde de gestionarea eficientă a resurselor financiare, de prioritizarea achizițiilor de bunuri și servicii, de restrângerea promovărilor/ angajărilor de personal, de creșterea măsurilor de control în mijloacele de transport și de fidelizarea călătorilor prin îmbunătățirea condițiilor de călătorie. Programul de transport estimat pentru anul 2017 se raportează la nivelul necesar pentru desfășurarea în condiții de satisfacere la limită a cererii de transport public”, precizează Regia în nota de fundamentare a bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2017.
RATB mai menționează că la finele anului 2017 creanțele se vor ridica la peste 266,5 milioane lei, dintre care circa 75% – 198,7 milioane lei – reprezintă ”creanța comercială cauzată de măsura dispusă de instituțiile de control financiar care au impus Regiei înregistrarea unor penalități de întârziere și daune interese calculate în urma derulării Acordului-Cadru pentru furnizare combustibil și echipamente industriale între RATB și SC Rompetrol SA”.
Deși consilierii generali USR s-au opus însă votării bugetului de venituri și cheltuieli al RATB, motivând că proiectul nu a fost dezbătut în ședințele direcțiilor de specialitate ale Primăriei Capitalei și nici nu a fost analizat de aceștia, fiind introdus pe ordinea suplimentară a ședinței CGMB, proiectul a fost votat favorabil de majoritatea consilierilor prezenți.
”Mi se pare de neacceptat că o serie de proiecte extrem de importante, cum sunt cele care privesc organigrama și bugetul RATB nu au fost difuzate către consilieri. Am ajuns într-o situație în care cetățenii Municipiului București habar n-au ce se discută și ce se votează în ședința de Consiliu General”, a declarat unul dintre consilierii generali USR, în ședința CGMB.