Povestea UNTOLD – În doar doi ani, a trecut de stadiul de festival la cel de “motor economic” al Clujului

Oana Mărginean / 03.06.2017
Povestea UNTOLD – În doar doi ani, a trecut de stadiul de festival la cel de “motor economic” al Clujului

Festivalul Untold reprezintă o sursă sigură de venit pentru hotelierii clujeni, pentru patronii de pensiuni sau chiar și pentru persoanele fizice care dețin o proprietate. Festivalierii își fac rezervări cu luni în avans, uneori chiar cu un an înainte, iar prețurile ajung să coste cu peste 300% mai mult decât de obicei. În acest an, festivalul este programat pentru 3 – 6 august, însă, deși camerele sunt aproape epuizate la această oră, festivalierii sunt mai bine informați, spun hotelierii, nu mai există panica de a rămâne fără loc de cazare, asta deoarece și comunicarea dintre comercianți și organizatori a fost mult îmbunătățită.

Organizatorii Untold au anunțat însă un eveniment surpriză pentru 2017: aceeași echipă care a “pus pe roate” Untold face posibilă inițierea unui festival la fel de grandios, pe malul Mării Negre, la Constanța. Evenimentul va avea loc în 7-9 iulie, festivalul fiind numit Neversea. Este, spun organizatorii, “singurul festival din Europa ce va transforma experiența muzicală de la malul Mării Negre într-o călătorie unică”. Vor urca pe scenă peste 100 de artiști internaționali de top, printre care nume ce au făcut senzație la Untold, dar și artisti care vor veni pentru prima dată în România. Și în acest caz, constănțenii au speculat oportunitatea de câștig din închirierea locuințelor proprii, însă și organizatorii au luat măsuri din timp în acest sens.

Festivalierii au lăsat la Cluj aproape 25 de milioane de euro

Festivalul ”Untold”, cel mai mare eveniment muzical din sud-estul Europei, a avut, în 2016, peste 300.000 de participanți, care au cheltuit în cele patru zile de desfășurare a evenimentului aproape 25 de milioane de euro. Iar la ediția din 2015, când au existat 240.000 de participanți, un singur festivalier a cheltuit în medie 100 de euro pe zi, respectiv 180 de lei pe participant din afara Clujului.

Studiul aparține specialiștilor de la Universitatea Babeș-Bolyai care susțin că aceste cifre s-au păstrat și în 2016, toate hotelurile din oraș fiind pline pe perioada festivalului, la fel și restaurantele.

Astfel, anul trecut, oaspeții au lăsat la Cluj aproape 25 de milioane de euro pentru mâncare, băutură, biletul de intrare, care a fost în medie 300 de lei, cazare 150 de euro, dar și alte distracții. Evident, o mare parte din bani a mers către economia locală.

Camerele duble, cele mai căutate

Multe dintre rezervări  la hotelurile clujene au fost făcute imediat după anunțarea datei de desfășurare a festivalului în acest an, un alt “val” de rezervări având loc în lunile de dinaintea evenimentului. La această oră, locurile de cazare în hoteluri și pensiuni sunt aproape epuizate. În general, participanții la eveniment preferă camerele duble.

“Rezervările au început să fie făcute încă din 2016, însă interesul nu pare să fie la fel de mare ca anul trecut. Și noi, hotelierii, suntem mai pregătiți, am colaborat bine cu organizatorii, iar cei care vin la festival sunt și ei mai liniștiți”, a declarat patronul unui hotel. pentru Vocea.biz.

Locuri epuizate, la prețuri cu peste 300% mai mari

La o comparație între sumele cerute pentru trei nopți, în perioada 3 – 6 august, timp în care are loc festivalul și aceeași perioadă a lunii iulie, de pildă, când hotelierii practică prețurile “obișnuite”, se poate vedea o diferență mare. Pe perioada festivalului, prețurile pot fi majorate cu este 300%. Acest lucru nu este însă surprinzător, nici pentru petrecăreți, nici pentru hotelieri, din moment ce a devenit deja o practică la care festivalierii se supun.

Printre puținele hoteluri unde mai sunt disponibile camere în perioada menționată se numără Hotel Paradis, unde o cameră dublă costă 3.140 lei pentru trei nopți, respectiv 1.775 lei în luna iulie. La Hotel Belvedere, prețul cerut este de 2.321 lei, iar în iulie, acesta este de 710 lei.

La Pension Casa Gia, diferența de preț este de 5.324 lei în august, respectiv de 638 lei în luna iulie.

De asemenea, la Hotel Hanul Fulton, prețul cerut pentru cele trei nopți pe perioada festivalului este de 2.222 lei, la Red Hotel Accomodation, este de 3.399 lei, iar la Red Hotel Retro Apartment, valoarea cerută este de 4.082 lei, la SI Residence, prețul unei camere este de 2.730 lei.

În ceea ce privește închirierea de apartamente, la One&Only Apartments, prețul pentru trei nopți este de 3.379 lei. În 3 – 6 iulie, prețul cerut pentru cele trei nopți este de 638 lei. Apoi, la Neo Apartment Queen, un apartament cu balcon este disponibil festivalierilor cu 3.145 lei, în timp ce, în luna iulie, închirierea aceluiași apartament costă 686 lei pentru trei nopți.

De asemenea, la DD Apartments, trei nopți, pe perioada festivalului, costă 4.491 lei, iar închirierea Handmade Natural Forest Home este de 5.734 lei.

La Grand Hotel Napoca, Topaz Boutique, Hotel Beyfin, Hotel Confort, Hotel Ramada, Melody Central sau Sunny Hill s-au epuizat toate locurile de cazare pe perioada evenimentului.

Proprietăți private, disponibile pentru închiriere

Nu doar hotelierii au de câștigat în urma desfășurării festivalului Untold; proprietarii clujeni au speculat oportunitatea unui venit rapid și, am putea spune, sigur în perioada de început a lunii august. Pe site-urile specializate există anunțuri ale persoanelor fizice cu apartamente de închiriat petru perioada respectivă.

De pildă, un clujean închiriază un apartament cu două camere, la o distanță de 2 km de Cluj Arena, locul de desfășurare a evenimentului. Prețul cerut este de 1.800 lei.

“Închiriez apartament 2 camere, la 2 km de Cluj Arena. Apartamentul are finisaje moderne. Prețul de 1.800 lei este pentru 4 nopți. În plus se va percepe o garanție pe durata șederii în sumă de 1.800 lei, care se va rambursa la finalul perioadei”, precizează proprietarul care a postat anunțul pe OLX și în limba engleză, în cazul în care ar putea găsi chiriași străini.

Precauți, proprietarii au postat și imagini din locuințele pe care intenționează să le dea în chirie. Un alt clujean cere 650 euro chirie pentru un apartament de 41 mp în IRIS Residence, pentru patru persoane, cu o garanție de 100 euro.

Un alt anunț vizează un apartament de 55 mp, închiriabil la 500 euro, ușor negociabil.

“Închiriez apartament compus din două camere decomandate, baie, balcon și bucătărie complet utilată (pt 4 persoane), în perioada festivalului Untold. Apartamentul este situat la 15 minute de mers pe jos față de Cluj Arena, respectiv 3 -4 minute de mers cu autoturismul. Este situat la 200 metri de stația pt tramvai (legătura la Cluj Arena) și la 150 de metri de supermarket și restaurant non-stop. apartamentul dispune de garaj situat în fața scării. Totodată, prețul unei deplasări cu taxi până la Cluj Arena este de 10 lei.  Prețul este ușor negociabil. Pentru rezervare se percepe un avans de 100 euro”, precizează proprietarul.

Un alt apartament de 55 mp, situat la 1,5 km de locul de desfășurare a festivalului se poate închiria la prețul de 2.800 lei, iar un altul, de 47 mp,  situat, după spusele proprietarului, la zece minute de mers pe jos până  la Cluj Arena, respectiv Sala Polivalentă, poate fi închiriat la 2.300 lei. Însă nu toate apartementele se închiriază la acest preț; într-unul dintre anunțuri este menționat faptul că închirierea, pentru perioada menționată, este de 500 lei pentru un apartament de trei camere, de 80 mp.

Oportunități de cazare puse la dispoziție de organizatori

În anii precedenți, festivalierii au avut posibilitatea de a se caza în campingul din Livada Palocsay, în campusurile Hasdeu şi Observator.

În Livada Palocsay au existat corturi neconvenționale gata echipate, cabane dotate modern și chiar căsuțe de lux. În 2016 au fost disponibile 25.000 de locuri în camping, cu facilități precum dușuri, toalete, apă curentă, foodcourt, stație de reîncărcare a gadgeturilor, credit point, mini market, punct medical, locuri de parcare și activități tematice pe timp de zi. Zona a fost păzită 24 din 24 de ore.

Foto: Untold

Opțiunile de cazare puse la dispoziție în 2016:

• Cort propriu / 90 de lei / 1 persoană
• Regular Tent / 350 de lei / 2 persoane (cortul rămâne cadou)
• Tipi Tent / 440 de lei / 1 persoană
• Tipi Tents/ 800 de lei / 2 persoane
• Tipi Tents / 1.600 de lei / 4 persoane
• Untold Summer Lodge / 2.200 de lei / 2 persoane
• Untold Hut / 2.500 de lei / 2/4 persoane

Foto: Untold

Campusuri studenţeşti

Fanii au avut posibilitatea să se cazeze în camere cu patru paturi în căminele universitare Hasdeu și Observator, cu pază pe tot parcursul șederii și recepție non-stop.

• Basic Room/ 350 de lei/ persoană / 4 zile de festival (baie comună)

• Confort Room/ 425 de lei/ persoană / 4 zile de festival (baie proprie)

De asemenea, organizatorii i-au încurajat pe clujeni să îşi închirieze locuinţele și chiar a existat o campanie numită “Adoptă un Untold-ist”.

“Pe lângă variantele oficiale puse la dispoziție, organizatorii invită clujenii să arate că locuiesc în “cel mai prietenos oraș din Europa” și să posteze opțiunile lor de găzduire în evenimentul de Facebook “Cazare at Untold 2016″ și secțiunea Bedfinder”, explicau, anul trecut,  organizatorii Untold.

Foto: Untold

Unde se cazează Untold-iștii în 2017

La ediția din  2017 a festivalului, participanții vor avea, din nou, posibilitatea de a găsi cazare în cămine și campinguri, pusă la dispoziție de organizatori.

“În afară hotelurilor și pensiunilor din oraș, la Untold 2017, festivalierii vor avea la dispoziție și camerele din căminele studențești din oraș dar și campingul Untold”, a declarat, pentru Vocea.biz, Ioana Chifor, PR manager Untold și Neversea.

Aceasta a mai precizat că, în acest an, continuă și campania “Adoptă Un Untold-ist”, inițiativa fiind bine primită de către clujeni.

“Campania Adoptă Un Untold-ist a funcționat foarte bine în 2016. Aproape 7000 de oameni au găsit un loc de cazare cu ajutorul acestei campanii așa că o vom continua și în acest an”, a precizat Ioana Chifor.

Ce se va întâmpla la Neversea?

Odată cu anunțarea festivalului Neversea de la malul Mării Negre, au și apărut anunțurile cu apartamente de închiriat pentru perioada 7 – 9 iulie. Astfel, la o simplă căutare pe site-ul OLX, pot fi accesate anunțuri date de constănțeni.

Unul dintre proprietari cere un preț de 900 de lei pe noapte, pentru minim 3 nopți, valabil pentru șase persoane, în perioada 7-9 iulie, respectiv 400 de lei pentru zilele precedente și în cele de după terminarea festivalului.

“Ofer cazare în Constanța pentru turiștii care participă la festivalul Neversea, în perioada 7-9 iulie (se acceptă și cazări mai devreme sau mai târziu). Apartamentul are 3 camere, 6-8 locuri de dormit, se închiriază integral. Două canapele confortabile (4 pers) + pat supraetajat (2 pers) +/- pat gonflabil (2 pers) = 6-8 locuri de dormit. Parcare gratis disponibilă oricând în fața blocului, wi-fi gratuit, locație modernă, renovată până la începerea festivalului, așternuturi noi, curate, se apelează la servicii de curățenie profi. Apartamentul este situat în zona Gării/Kaufland și este la 4 stații de autobuz față de plaja Neversea(12 minute). E ușor de ajuns în orice punct din oraș de la locație. Preț 900 de lei pe noapte, minim 3 nopți, valabil pentru 6 persoane, perioada 7-9 iulie. Preț de 400 de lei pentru zilele imediat după/înainte de Neversea. Prețul poate fi negociat în funcție de numărul de zile de cazare și în funcție de numărul de persoane cazate. Se solicită avans. Proprietar serios”, se precizează într-unul dintre anunțuri.

Într-un alt anunț se precizează că, pentru trei zile, într-un apartament aflat la 1 km de locația evenimentului, se percepe suma de 350 euro.

La ce s-au gândit organizatorii pentru Neversea

La fel ca la festivalul Untold, desfășurat la Cluj-Napoca, organizatorii pun la dispoziția participanților locuri de cazare în camping. Mai multe date despre acestea vor fi anunțate, în viitor, de către echipa Neversea.

“Pentru festivalul de la malul Mării Negre, Neversea, fanii vor avea la dispoziție un camping unde vor putea să-și aducă cortul de acasă sau să îl închirieze de la noi”, a explicat PR-ul festivalului.

La o primă vedere, este posibil ca locurile de cazare puse la dispoziție de organizatori să fie mai avantajoase din punct de vedere financiar. Însă, pentru cei care nu sunt amatori de camping sau de stat în cort – deși acest lucru poate fi luat drept o provocare sau parte a unei experiențe – opțiunea rămâne tot o cameră de hotel. Or, cei mai îndrăzneți pot chiar încerca să negocieze cu acei proprietari care s-au anunțat a fi disponibili să își închirieze locuințele pe perioada festivalului. În unele dintre anunțuri chiar este menționată opțiunea negocierii. În definitiv, chestiunea cazării depinde nu doar de posibilitățile financiare, ci chiar de preferință sau, de ce nu, de  dorința de aventură.

Peste 300.000 de persoane, dintre care 30.000 de cetăţeni străini, au participat la ediţia din 2016 a festivalului Untold, în timp ce, în 2015 au participat 240.000 de festivalieri. Untold a primit premiul „Best Major European Festival” la European Festival Awards 2015, fiind pentru prima dată când un festival aflat la prima ediţie câştigă marele premiu.

În 2016, Untold a impresionat prin organizare, dar și prin asigurarea măsurilor de securitate, mult sporite în acel an. Untold a avut, în 2016, cea mai mare scenă din România, la stadionul Cluj Arena. Principala scenă a festivalului, Ursus Untold Arena, a avut o înălţime de 28 de metri şi o deschidere de 120 de metri. Și numărul echipamentelor folosite a fost de două ori mai mare. Show-urile s-au bucurat de aprecierea zecilor de mii de festivalieri, care nu s-au sfiit în a oferi un feedback pozitiv, la fel ca mulți artiști mari prezenți la festival, precum Armin van Buuren sau Faithless.

În 2017, Afrojack, Armin van Buuren, Axwell& Ingrosso, Dimitri Vegas & Like Mike, Hardwell, Martin Garrix şi Steve Aoki vin în vară la Cluj-Napoca, la cea de-a treia ediţie a festivalului Untold, alături de șapte superstaruri ale stilului “live act” care au confirmat prezența la Untold 2017. Ellie Goulding, Hurts, MØ, R City, Tinie Tempah, Example & DJ Wire și Jasmine Thompson. De asemenea, Solomun, Sven Vath, Chris Liebing, Dubfire, Jamie Jones și Loco Dice urcă pentru prima dată pe aceeaşi scenă a unui festival din România. Vor fi prezenți și Alan Walker și Marshmello, dar și Dillon Francis, Don Diablo, Redfoo, Tujamo, Lost Frequencies, Dannic, Sunnery James&Ryan Marciano, Sander van Doorn.

Cât despre Neversea, artista fenomen a momentului, Dua Lipa, vine pentru prima dată în România, în 7-9 iulie 2017. Alături de ea, legendarul Tiësto, Fatboy Slim și Afrojack vor fi prezenți la festivalul de la malul Mării Negre. Alături de ei, pe cele 7 scene vor mai urca Sam Feldt, Kshmr, Benny Benassi, Nicky Romero, Fedde Le Grand, Ferry Corsten,Tujamo, Lost Frequencies, Danny Avila, Rudimental Dj, Wilkinson Dj Set, Dub Fx, Foreign Beggars, Netsky Dj Set, Zeds Dead, Mike Perry Și Klangkarussell Djs.

Citește și...