Aplicarea legii privind insolvenţa persoanelor fizice, prorogată de Guvern până în 2018

Vocea.biz / 27.07.2017
Aplicarea legii privind insolvenţa persoanelor fizice, prorogată de Guvern până în 2018

Guvernul a prelungit joi, prin ordonanţă, cu cinci luni, până la 1 ianuarie 2018, aplicarea legii privind insolvenţa persoanelor fizice, argumentând că scopul este asigurarea timpului necesar pentru pregătirea personalului responsabil cu actul normativ.

”Decizia a fost luată de Executiv având în vedere complexitatea domeniului reglementat prin această lege, precum şi punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii în care semnalează faptul că este nevoie de pregătirea riguroasă a capacităţii administrative a instanţelor chemate să aplice procedurile insolvenţei persoanelor fizice. De asemenea, în adresa CSM se menţionează şi faptul că legislaţia recent adoptată privind darea în plată oferă soluţii alternative pentru ipotezele în care dezechilibre contractuale au dus la pierderea utilităţii contractului pentru una din părţi”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Guvern, citat de News.ro.

Legea insolvenţei persoanelor fizice a fost adoptată în Parlament în data de 20 mai 2015, iar aplicarea sa a mai fost amânată cu un an, respectiv până în decembrie 2016, iar ulterior, cu încă şapte luni, termenul pentru intrarea în vigoare fiind stabilit pentru 1 august 2017.

Sursa foto: pixabay.com

Citește și...