Cabana Negoiu din Munții Făgăraș, scoasă la vânzare pe Olx. Ce preț cere proprietarul pentru construcția veche de 60 de ani

Andra Chițu / 07.07.2017
Cabana Negoiu din Munții Făgăraș, scoasă la vânzare pe Olx. Ce preț cere proprietarul pentru construcția veche de 60 de ani

Cabana Negoiu din Munții Făgăraș, una dintre cele mai cunoscute cabane din România printre iubitorii de munte, este scoasă la vânzare pe site-ul de anunțuri Olx.ro, la prețul de 360.000 de euro.

Cabana Negoiu este situată pe creasta Piscului Şerbotei, unde se termină pădurea de conifere, la altitudinea de 1540 m. Construcția cabanei a început în anul 1957 și a fost finalizată în 1964, materialele folosite fiind piatră și lemn.

Traseul spre cabană pornește din Porumbacu de Sus, județul Sibiu, însă nu este potrivit pentru un drum cu mașina. Cel mai ușor se ajunge de pe DN 1 până în localitatea Porumbacu de Jos, apoi se parcurge un drum neasfaltat de 4 km până în Porumbacu de Sus.

În continuare, o porțiune de 16 km este de drum forestier, fiind accesibil vara cu ușurință, însă nu mai departe de o distanță de două ore de cabană, de unde începe o potecă marcată.

Cu o suprafață de 770 mp, cabana principală are două etaje, care însumează 100 de locuri de cazare. Fiecare etaj are spre sud câte un balcon pe întreaga lungime a clădirii și fiecare nivel dispune de un grup sanitar.

Cele 25 de camere sunt cu 2, 4, 6 și 10 paturi, fiecare având câte o sobă de teracotă. La parter este sufrageria, bucătăria şi locuinţa cabanierului.

Oferta de vânzare vine la pachet cu Cabana Negoiu Veche, de lemn, construită în anul 1937, care are 6 camere și 23 de locuri la mansardă.

Pe terenul de 1.700 mp există și o microhidrocentrală, care asigură lumina în clădirea mare, și încă o anexă de lemn, în care pot fi cazate 20 de persoane în perioada verii.

Cele mai importante vârfuri care pot fi atinse cu plecare de la cabana Negoiu sunt Șerbota (2.331 m), Negoiu (2.535 m) și Scara (2.308 m).

Citește și...