Bancpost ar putea fi vândută până la sfârşitul acestui an

Daniel Ionașcu / 07.07.2017
Bancpost ar putea fi vândută până la sfârşitul acestui an

Grupul elen Eurobank vrea să finalizeze vânzarea subsidiarei din România, Bancpost, până la sfârşitul acestui an, iar tranzacţia va marca încheierea programului de restructurare a activitărilor internaţionale ale băncii grecești, transmite Kathimerini, conform News.ro.

Banca din Grecia intenţionează să menţină o prezenţă puternică în Bulgaria, Cipru, Serbia şi Luxemburg, cea mai mare atenţie urmând să fie acordată operaţiunilor din Bulgaria şi Cipru.

Excluzând România, activele din străinătate ale Eurobank totalizează 10,2 miliarde de euro, portofoliul de credite 4,4  miliarde de euro şi  depozitele 7,9 miliarde de euro, banca având 235 de sucursale.

În România, Bancpost are active de 3,4 miliarde de euro şi 174 de sucursale.

Bancpost nu este singura bancă românească cu capital grecesc care și-ar putea schimba proprietarul. Recent, grupul National Bank of Greece a anunțat că este aproape de vânzarea Băncii Românești.

Alte bănci grecești prezente în România sunt Alpha Bank și Piraeus.

Marfin Bank este controlată acum de o bancă din Cipru, respectiv Laiki Bank (Cyprus Popular Bank). Aceasta a preluat în 2008 banca grecească Egnatia Bank, care avea o subsidiară în România. Ulterior, Egnatia Bank și-a schimbat denumirea în Marfin Bank.

Citește și...