Organizatori de nunți, amendați de inspectorii antifraudă cu peste 600.000 de lei. Cinci firme au fost închise temporar pentru nereguli grave

vocea.biz / 06.07.2017
Organizatori de nunți, amendați de inspectorii antifraudă cu peste 600.000 de lei. Cinci firme au fost închise temporar pentru nereguli grave

Inspectorii de la antifraudă fiscală au amendat cu peste 600.000 de lei zeci de societăți care deţin spaţii unde sunt organizate nunţi, simpozioane sau evenimente corporate și au închis temporar cinci firme pentru nereguli grave.

Verificările au fost făcute în perioada 30 iunie – 4 iulie, în cadrul operaţiunii “Ballroom”, la 227 de firme care deţin spaţii unde sunt organizate evenimente. Inspectorii au verificat modului de fiscalizare a sumelor încasate din închirierea spaţiilor unde se desfăşoară evenimente, dar și din catering, servire de băuturi și programe artistice.

Inspectorii antifraudă au dat 108 sancţiuni contravenţionale, dintre care 95 de amenzi şi 13 avertismente, valoarea totală a amenzilor fiind de 636.441 de lei. De asemenea, au confiscat bani şi bunuri în valoare de 31.134 de lei, dintre care 28.740 de lei erau venituri ilicite, a anunțat joi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).

La cinci firme unde s-au găsit nereguli grave a fost suspendată activitatea, patru dintre acestea pentru că nu foloseau casele de marcat.

Citește și...