CFR SA a înregistrat o creştere de trei ori a profitului brut în 2016

Vocea.biz / 15.01.2017
CFR SA a înregistrat o creştere de trei ori a profitului brut în 2016

CFR SA, compania care administrează căile ferate din România, a înregistrat o creştere de 180% a profitului brut în 2016 faţă de 2015, până la 496,94 milioane lei (110,6 milioane euro), în contextul în care compania a luat anul trecut măsuri de reorganizare administrativă şi diminuare a pierderilor, potrivit datelor preliminate transmise de reprezentanţii companiei.

Totodată, CFR SA a anunţat, pentru 2016, venituri de 2,288 miliarde lei (509,6 milioane euro), cu 10% mai mari decât în 2015, informează news.ro.

Acest avans a avut loc în contextul unor măsuri de eficientizare luate în interiorul companiei, a explicat purtătorul de cuvânt Oana Brânzan.

”Creşterea profitului brut al companiei a rezultat în urma adoptării unor măsuri de îmbunătăţire şi optimizare a activităţii, printre care enumerăm reorganizarea administrativă, diminuarea pierderilor, raţionalizarea cheltuielilor şi recuperarea mai bună a veniturilor”, a declarat Oana Brânzan.

Pentru acest an, CFR SA nu poate prognoza nivelul veniturilor, având în vedere că legea bugetului de stat pe anul 2017 nu a fost încă aprobată de Guvern.

În luna decembrie a anului trecut, CFR SA a lansat o licitaţie deschisă pentru reabilitarea tronsonului feroviar Braşov – Sighişoara, pe secţiunile Braşov – Apaţa şi Caţa – Sighişoara, componente ale Coridorului IV paneuropean Rin – Dunăre, valoarea totală estimată a contractului fiind de 3,71 miliarde lei (830 milioane euro).

CFR SA a anunţat în decembrie că, în scurt timp, va fi lansată şi licitaţia pentru modernizarea secţiunii de mijloc Apaţa-Caţa, pentru care compania a semnat contractul de finanţare cu Comisia Europeană în luna noiembrie 2016.

În cazul acestui contract, în valoare de 440 milioane euro, cofinanţarea va fi asigurată de la bugetul de stat, fiind în valoare de 98,3 milioane euro pentru perioada 2016-2020 şi de 167,6 milioane euro pentru perioada 2021-2023.

Lucrările pe partea românească a coridorului paneuropean au acelerat în ultimul timp, la presiunea Comisiei Europene, care finanţează mare parte din lucrări.

În noiembrie, Ministerul Transporturilor a decis rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an al CFR SA, prin care bugetul de investiţii al companiei a fost redus drastic, cu 31,4%, până la 1,91 miliarde lei, dar a alocat mai mulţi bani de la bugetul de stat pentru investiţii.

Tags:
Citește și...