Companiile care fac angajări la început de an în România

Andra Chițu / 11.01.2017
Companiile care fac angajări la început de an în România

Marii angajatori din țară au scos la concurs încă de la începutul anului zeci de posturi, cele mai multe fiind în domeniile IT, auto și retail.

Vocea.biz a selectat 3 dintre cei mai reprezentativi angajatori în aceste trei industrii.

Renault caută mulți specialiști în București, Pitești și Mioveni

Francezii de la Grup Renault au peste 60 de anunțuri de joburi pe eJobs.ro, majoritatea vizând ingineri. Iată câteva posturi disponibile:

Inginer flux vehicule (București)

Principalele cerințe sunt cunoașterea limbilor franceză și engleză la nivel conversațional, experiența de minim 3 ani în logistică, iar printre atribuțiile jobului se numără conceperea și oprimizarea schemelor de distribuție a vehiculelor, definirea soluțiilor optime de transport al vehiculelor, redactarea caietelor de sarcini tehnice.

Analist business supply chain (București)

Candidatul ideal bifează următoarele cerințe:

  • Studii superioare în domeniul IT sau inginerie.
  • Experiență de cel puțin 3 ani în analiza de business și analiza de date.
  • Cunoștințe solide de SQL, Excel, Access.
  • Abilități de utilizare a tool-urilor de data modelling precum ERD, UML și a programelor Java, Linux, ETL Talend.

Atribuțiile postului includ:

  • Crearea/ implementarea de rapoarte și extragere de date pentru clienții interni din perimetrul Supply Chain – domeniul Inbound.
  • Analiza cerințelor de business și traducerea acestora în cerințe tehnice pentru crearea de noi KPI (indicatori-cheie de performanță).
  • Automatizarea proceselor și rapoartelor deja existente.

Country product correspondent (București)

Pentru a te califica la acest job, trebuie să îndeplinești o serie de criterii:

  • Diplomă de absolvire în sociologie, marketing, statistică, economie sau inginerie.
  • Experiență de minim 4 ani în domeniile marketing și inginerie.
  • Limba engleză la nivel avansat, franceza fiind un plus.
  • De asemenea, trebuie să ai foarte bune abilități de comunicare, pentru a putea construi relații solide cu clienți din diferite țări.

Cel care va ocupa acest post va fi responsabil de colectarea și analiza informațiilor cheie de pe piața auto din România și Bulgaria și propunerea îmbunătățirii portofoliului de produse în concordanță cu cerințele clienților și obiectivele de profitabilitate. Raportarea se face direct către directorul diviziei de product strategy din Franța.

Printre pozițiile deschise la Renault se mai numără:

  • Dezvoltator hardware pentru mașini electrice și hibride.
  • Vehicle test specialist.
  • Inginer software control.
  • Brand image research responsible.
  • Price analyst.
  • Specialist proceduri calitate inginerie.
  • Interpret limba japoneză.

În domeniul auto mai angajează Star Assembly, subsidiară a Daimler, cu 10 posturi deschise, Robert Bosch, cu 30 de joburi active etc.

Lidl angajează în toată țara, de la vânzători la manageri de magazin și de expansiune

Retailerul german Lidl are peste 130 de anunțuri de joburi active, peste 20 dintre ele fiind publicate în ultimele două zile. Iată principalele posturi disponibile:

Vânzător: București, Cluj Napoca, Iași, Arad, Mediaș, Deva, Avrig, Sibiu, Târgu Secuiesc, Roman, Alba Iulia, Sebeș, Orăștie, Năvodari, Bârlad etc.

Asistent manager magazin: Cluj Napoca, Pitești, Găești, Târgoviște, Lugoj, Vaslui, Baia Mare, Moreni, Râmnicu Vâlcea, Dorohoi, Constanța etc.

Manager de magazin: Brașov, Constanța, Mangalia, Buhuși, Sighetu Marmației, Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Motru, Târgoviște etc.

Șef vânzări: Suceava, Botoșani, Iași, Piatra Neamț (un post pentru toate județele), Maramureș, Cluj, Bistrița (un post pentru toate județele), zona Sud-Vest.

Responsabil expansiune: București, Timișoara. Este unul dintre cele mai complexe joburi în cadrul Lidl. Printre atribuții se numără identificarea, negocierea prețului și achiziționarea noilor locații pentru construirea magazinelor sau înlocuirea unora existente, gestionarea obținerii PUZ și PUD, a autorizațiilor de construire/demolare.

Cu toate acestea, experiența cerută este de doar 3 ani, în obținerea de avize sau autorizații. La capitolul studii finalizate, sunt potrivite oricare dintre domeniile economic, juridic, tehnic, comunicare. Pentru acest post, compania promite un pachet salarial atractiv și peste medie.

Un alt retailer aflat în expansiune în România este Pepco. Compania poloneză are circa 20 de poziții deschise în mai multe orașe din țară.

Honeywell are deschise peste 70 de poziții, majoritatea în București și Timișoara

Honeywell, gigantul american care are 3.600 de angajați în România, are disponibile la început de an aproape 70 de joburi în București, Timișoara și Lugoj, cele trei orașe unde compania are birouri, potrivit anunțurilor înregistrate pe BestJobs.ro. Oferta este foarte diversificată.

Iată câteva exemple de joburi:

  • Test development engineer
  • Senior buyer
  • Credit controller
  • Inside sales representative
  • Mechanical component engineer
  • Test development engineer
  • Service reporting analyst
  • Technical support analyst
  • Supply chain business analyst
  • Customer service specialist
  • Sales compensation manager
  • Project analyst
  • Pricing analyst
  • Procurement team leader
  • Payroll specialist
  • Intelligrated mechanical engineer
  • Web analytics specialist
  • Marketing communication sales lead generalist

Pentru postul de mechanical component engineer (Timișoara), candidații trebuie să aibă o experiență între 2 și 7 ani în design de hardware și inginerie de componente.

În cazul funcției de regional purchasing analyst (București), candidații trebuie să aibă o experiență de 3-5 ani în analiza strategică a datelor și să facă dovada că dețin abilități solide în acest sens. Foarte apreciate sunt și certificarea Six Sigma și cunoașterea programelor Oracle și SAP.

La foarte multe posturi în cadrul Honeywell cerința obligatorie este cunoașterea limbii germane, dar se regăsesc și joburi pentru care candidații trebuie să cunoască daneza, spaniola, franceza.

Compania oferă pachete salariale competitive și programe de training extinse.

În domeniul IT mai sunt deschise poziții în cadrul Oracle (38), Dell (13),  CGS (17), Atos (19), dar și altele.

Citește și...