În anul 2000, Bucureștiul oferea turiștilor 7.422 de locuri de cazare, însă în prezent această capacitate s-a triplat, ajungând la aproape 20.000 de locuri. Totodată, numărul vizitatorilor a crescut în același ritm. Dacă în 2001, București primea doar 471.000 de turiști, în 2015 a primit 1,72 milioane. În primele 10 luni ale anului trecut, peste 1,6 milioane de turiști au vizitat capitala.
Au apărut atât hoteluri noi, dintre care o parte sunt operate în management sau sub franciză de către lanţuri internaţionale, precum şi multe apartamente în regim hotelier clasificate oficial şi hosteluri, dedicate în special tinerilor.
La ora actuală, de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă operează 33 de companii aeriene, dintre care 8 sunt low cost. Principalele destinaţii ca număr de zboruri sunt Londra, Viena, Frankfurt, Roma, Istanbul, Amsterdam şi Paris, iar în total sunt operate 66 de destinaţii directe.
În ceea ce privește motivul vizitei, mai mult de jumătate dintre vizitatori ajung în București cu afaceri sau pentru evenimente (60%), în timp ce doar 20% aleg capitala României ca destinație de city-break. Alți 10% iau parte la circuite ale României, și ajung în București 1-2 nopți, iar restul vin pentru concerte, vizite, festivaluri, etc.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2015, Bucureştiul a primit 1.724.999 de turişti. Dintre aceştia, 645.718 au fost turişti români, iar 864.504 turişti străini.
Cifra turiştilor a crescut de la an la an, în 2014 fiind înregistraţi 1.510.222 de turişti în 2013, 1,32 de milioane de turişti, iar în 2012, 1.245.425 de turişti.