China construiește un imperiu în domeniul energiei regenerabile – VIDEO

Daniel Ionașcu / 08.01.2017
China construiește un imperiu în domeniul energiei regenerabile – VIDEO

Grupurile de electricitate din China se extind masiv în străinătate beneficiind de finanțare ieftină și de sprijinul statului, iar acum țintesc și sectorul energiei regenerabile, potrivit unei analize EvoNews.com.

De când este în criză și au apărut public marile probleme de corupție din cadrul gigantului petrolier Petrobras, Brazilia nu mai este o destinație favorită pentru investitori. Când compania americană Duke Energy a vrut să își vândă zece hidrocentrale deținute în statul aud-american, un grup din China a ignorat toate turbulențele din acest stat și a plătit 1,2 miliarde de dolari pentru a se extinde, scrie Associated Press (AP).

Gigantul energiei regenerabile

Este vorba de China Three Gorges Group (CTG), care deține în China ”Barajul celor Trei Defilee”, cel mai mare din lume, aflat pe cursul fluviului Yangtze. CTG cheltuie acum din greu pentru a cumpăra hidrocentrale sau proiecte eoliene și solare, într-o perioadă în care companiile occidentale de utilități încep să se retragă din cauza dorinței președintelui-ales al SUA, Donald Trump, de a reînvia utilizarea cărbunelui și a petrolului.

Atât CTG, cât și alte grupuri din statul asiatic, precum State Grid Corporation of China, se extind în străinătate în căutarea unor noi surse de venituri, pe măsură ce creșterea economică a patriei-mamă se temperează, iar cererea de energie urmează aceeași cale.

În urmă cu un deceniu, companiile de energie electrică din China construiau centrale în Asia și Africa. Acum încep să cumpere și în Europa sau Austrialia și țintesc chiar și intrarea în SUA. De asemenea, au investit în piețe cu probleme, precum sudul Europei sau Brazilia.

De la ”Barajul Celor Trei Defilee” la prezență în 40 de țări

Înființată în 1993 pentru a opera imensul ”Baraj al Celor Trei Defilee”, CTG este unică în China deoarece este o companie de stat cu ambiții globale, dar care nu se bazează pe combustibili fosili. Cu 46.000 MW din 60.000 MW instalați în hidrocentrale, CTG este cea mai mare companie de energie regenerabilă din China. ”Barajul celor Trei Defilee” din statul asiatic concurează direct cu giganticul baraj Itaipu din Brazilia pentru titlul de cea mai mare hidrocentrală din lume.

Acest gen de proiecte imense au adus critici în privința impactului asupra mediului și a relocării unor mari populații.

În august, agecția braziliană de protecție a mediului a respins un proiect al CTG și al companiei Energias de Portugal (EDP), care are ca acționar minoritar tot grupul chinez cu 21%. Cele două grupuri voiau să construiască o hidrocentrală de 8.000 MW în Amazonia. Pentru construcția acestuia urma să se inunde o serie de teritorii ale indienilor Munduruku. CTG a preluat 21% din Energias de Portugal în 2011 pentru 2,7 miliarde de euro. În același an, State Corporation of China a preluat 25% din Redes Energéticas Nacionais (REN), conform Financial Times.

CTG operează acum în 40 de țări, iar din 2007 a început să investească în energie eolienă, pentru ca din 2011 să activeze și în domeniul solar.

În luna iunie, compania a preluat WindMW GmbH – un operator de parcuri eoliene din Germania – de la fondul de investiții Blackstone Energy Partners, tranzacția fiind evaluată la 1,7 miliarde de euro, adică 1,8 miliarde de dolari, conform Bloomberg.

În luna mai 2016 a fost inaugurat un baraj construit de către aceeași CTG în Malaezia. Iar o companie mixtă înființată împreună cu societatea australiană RayGen Resources plănuiește realizarea de proiecte solare în China.
În ultimii 5 ani, CTG a cheltuit peste 10 miliarde de dolari pe proiecte hidro și eoliene în Brazilia, Germania, Italia, Polonia și Portugalia, potrivit companiei de consultanță financiară Dealogic. De asemenea, a construit un baraj în Laos, stat comunist vecin cu China, și un parc eolian în Pakistan.
Grupul spune că prezența sa europeană este o ”platformă de dezvoltare” pentru intrarea pe piața din America de Nord.

China a început recent să cheltuie tot mai mult pe proiecte de energie regenerabilă pentru a-și reduce dependența de importurile de petrol și gaze, dar și de cărbune, care produce smogul din marile orașe industriale ale sale. China a cheltuit anul trecut 103 miliarde de dolari pe proiecte eoliene, solare și alte surse regenerabile, fără a pune la socoteală și sumele alocate pe segmentul hidro. Spre comparație, în SUA s-au investit doar 44 de miliarde.

Pe lângă asta, investițiile statului chinez pregătesc țara și pentru viitorul val de exporturi. Deja producătorii săi de panouri solare sunt cei mai mari din lume, iar producătorii de echipamente eoliene își cresc la rândul lor vânzările în străinătate.

Ținta: SUA

Totuși, atât CTG cât și State Grid Corporation of China sau alte companii de stat vor avea probleme să se extindă în SUA sub președinția lui Trump.

Concomitent, când e vorba de extindere în SUA, companiile din China vor avea de înfruntat rivali experimentați și cu situații financiare bune, precum Duke Energy, Southern Company și Dominion Resources.

Totuși, preluarea unei cote minoritare de 21% din EdP ar putea deschide porțile grupului CTG în SUA, din moment de filiala americană a EdP, cu sediul în Houston, deține deja ferme eoliene în New York, Iowa, Texas și alte state americane.

Pe lângă achiziția barajelor deținute de către Duke Energy în Brazilia, CTG și EdP mai construiesc încă două hidrocentrale. CTG are ample resurse, având active de 82,8 miliarde dolari, din care 2,7 miliarde bani gheață. Compania a realizat în 2015 un profit de 4,2 miliarde de dolari la venituri de 9,3 miliarde.

Achiziții în Canada și Marea Britanie

În luna decembrie, China Three Gorges Corp și SDIC Power Holdings – un fond de investiții în energie deținut de către Beijing, au depus ofertă pentru producătorul de energie regenerabilă Northland Power din Canada, care are o capitalizare de 2,8 miliarde de dolari, conform Bloomberg. Că tot a venit vorba de SDIC Power, acesta a cumpărat parcurile eoliene offshore ale grupului petrolier spaniol Repsol pentru 238 milioane de euro în luna mai 2016. Activele respective se află în Marea Britanie.

La nivelul sectorului de energie electrică, China a cheltuit pe întreg mapamondul peste 30 de miliarde de dolari pentru a cumpăra companii sau active în ultimii cinci ani, fiind vizate Brazilia, Germania sau Noua Zeelandă.

State Grid Corporation of China, un colos

Cea mai mare parte a sumei provine de la compania de utilități State Grid Corporation of China, care a cheltuit 22 de miliarde de dolari pe achiziții în Brazilia, Australia, Italia, Grecia și Portugalia. În anul 2013, grupul a făcut cea mai mare achiziție a Chinei în domeniul electricității, după ce a preluat 60% din SGSP (Australia) Assets, un operator de distribuție de energie și gaze de la Antipozi, pentru 6,7 miliarde de dolari.

În România, State Grid Corporation of China a dorit să cumpere în perioada 2010-2011 un pachet de 20-25% din acțiunile Transelectrica, transportatorul național de energie, au declarat surse din domeniul energetic pentru Vocea.Biz. Statul român a preferat, însă, să listeze 15% din Transelectrica pe bursă în anul 2012, după ce un prim pachet fusese listat în anul 2006.

State Grid este un adevărat colos, fiind a doua companie din lume ca venituri, după WalMart, potrivit topului Fortune Global 500. Grupul a consemnat în 2015 venituri totale de 329 de miliarde de dolari și un profit net de 10,2 miliarde. State Grid are 927.000 de angajați la nivel global.

Citește și...